Eveniment„Doi şi un Sfert“ se reorganizeazăDepartamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului de Interne se reorganizează. Potrivit unei ordonanţe de urgenţă, se va înfiinţa în subordinea MAI o structură militarizată, sub control parlamentar, cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Arhivele din vechea structură, DIPI, şi listele de acoperiţi vor fi securizate şi apoi preluate de structura cea nouă şi nu vor fi transferate …Citeste mai mult
JustițieDNA a formulat o nouă cerere de desecretizare a documentelor DIPIMinistrul Afacerilor Interne, Dragoș Tudorache, a precizat sâmbătă, pentru Agerpress, că Direcția Națională Anticorupție a formulat, săptămâna aceasta, o nouă cerere de desecretizare a documentelor Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI). Tudorache a subliniat că există proceduri și condiții prevăzute de lege pentru desecretizarea acestor documente. „Analizăm acum dacă aceste condiții sunt îndeplinite”, a declarat ministrul Afacerilor Interne. Fostul …Citeste mai mult
Alertă în sistemul penitenciar: Lipsa cadrelor medicale duce la deznădejde și proteste în rândul angajaților