SocialColegiul Medicilor din România: 16 mustrări şi şapte avertismente, în 2016Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România (CMR) a decis, anul trecut, aplicarea a 26 de sancțiuni medicilor pentru neregulile reclamate de pacienţi. Dintre acestea, 16 au fost mustrări, şapte – avertismente și trei – voturi de blam. În 2016, au fost depuse 684 de reclamaţii cu privire la actul medical săvârşit în sistemul de sănătate din România, …Citeste mai mult
EvenimentPercheziții ale DGA la locuința unui doctor bănuit că ar fi făcut experimente pe copiiChirurgul ortoped Gheorghe Burnei este audiat, în această dimineață, de către poliţiştii bucureşteni, la Spitalul Marie Curie, fiind suspectat că ar fi făcut experimente neautorizate pe copii şi că ar fi luat mită. În acest caz se desfăşoară cinci percheziţii, printre care la domiciliul medicului şi la Spitalul Marie Curie. Sursele judiciare au precizat că dosarul a fost deschis în urma unei plângeri …Citeste mai mult
EXCLUSIV: O ALTĂ CLASARE LA DNA! Dosarul directorului CFR Ion Simu, închis la final de mandat a lui Marius Voineag