EconomicOpţiunea pentru direcţionarea a 2% din impozitul pe venit pentru o anumită entitate ar putea fi valabilă trei aniMinisterul Finanţelor Publice analizează posibilitatea ca opţiunea pentru redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit pentru o anumită entitate să rămână valabilă maximum trei ani, dacă nu se optează în alt mod între timp, potrivit unui document al instituţiei. „Se analizează posibilitatea ca opţiunea exercitată pentru direcţionarea cotei de 2% din impozitul pe venit pentru o anumită entitate să rămână …Citeste mai mult
EconomicImpozitul pe venit nu va mai fi reţinut la sursă pentru angajaţi, profesii independente, deponenţi şi jocuri de norocAngajatorii nu vor mai reţine din salariul angajaţilor, în fiecare lună, decât contribuţiile sociale, nu şi impozitul pe venit, pe care românii vor fi obligaţi să şi-l plătească singuri în cursul anului următor, când vor depune declaraţii de venit global pe gospodărie. Bani deoparte trebuie să pună şi cei care au venituri din dobânzi sau care au câştigat la jocuri …Citeste mai mult
Victor Ponta și alți cinci parlamentari s-au alăturat grupului „Uniți pentru România”. Depunerea documentelor, vineri dimineața
Doi polițiști, condamnați la peste 8 ani de închisoare pentru o mită de 500 de lei. Judecător: „Și-au vândut demnitatea pe prețul unui plin de benzină”