EconomicTariful RCA calculat pe 15 septembrie de faţă cu transportatorii va fi modificatPreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, afirmă, într-un interviu pentru Profit.ro, că ţinta de tarif RCA calculată iniţial în prezenţa asociaţiilor transportatorilor va fi modificată. Cea mai importantă influenţă va veni dinspre reevaluarea cheltuielilor administrative suportate de firmele de asigurare, spune şeful ASF. Pe 15 septembrie, cu ocazia primei încercări de a stabili un tarif maximal, a fost luat …Citeste mai mult
Directorul general Uzina Mecanică Plopeni și directorul comercial au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA
Scandalul „Barierei Ilegale” din Ploiești continuă! SGU nu pune în practică decizia de demolare, iar Electrica a demarat verificări privind racordarea și consumul
Ploieștiul face un pas spre administrația modernă! Bugetare participativă, parcări modulare și „Taxi Social” pentru persoanele cu dizabilități