EconomicUnicredit Bank amendată pentru că facea public CNP-ul cliențilorAutoritatea Națională de Supraveghere a finalizat o investigație la Unicredit Bank și a constatat că aceasta a încălcat prevederile privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, aplicând o amendă de 130.000 de euro. Sancțiunea a fost aplicată ca urmare a unei sesizări a Autorității Naționale de Supraveghere, prin care se semnala faptul că datele …Citeste mai mult
EvenimentDroguri pentru NeverseaPatru tineri care transportau o cantitate impresionantă de droguri au fost prinși de procurorii DIICOT la Ploiești. Tinerii aveau în bagaje nu mai puțin de zece kilograme de droguri de risc, în special cannabis. Grupul se îndrepta către Constanța, la un festivalul de muzică house, Neversea, care are loc în acest weekend. Din grupul de traficanți de droguri făceau parte …Citeste mai mult
EvenimentUn agent de poliție s-a spânzurat într-o camera de hotel, la mareBărbatul, de 34 de ani, a fost găsit spânzurat chiar de familia sa care venise de la plajă. Familia a alertat personalul hotelier, care a sunat la 112. Două echipaje medicale au ajuns la hotel, elicopterul SMURD a aterizat pe pajistea din faţa hotelului. Anchetatorii au stabilit că bărbatul avea 34 de ani şi era agent de poliţie din Neamţ. …Citeste mai mult
EvenimentO femeie a murit, după ce s-a aruncat de la etajul cinci al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, zis și „spitalul morții”Poate că morțile pacienților din spitalul supranumit de urgență, dar cunoscut ca „spitalul morții” încă nu bat la ochi pentru organele abilitate să efectueze o anchetă. Sute de pacienți vin „pe picioare” și pleacă pe targă spre morgă. Vom solicita un răspuns conducerii marelui spital județean „de urgență”, dacă vor, desigur, cam câți pacienți au murit în spital, în ultimul …Citeste mai mult
EconomicScandalul gunoaielor continuă în Ploiești. Firma Rosal face precizări pentru ploieștenii informați greșit despre această situațieScandalul gunoaielor din municipiul Ploiești continuă. Din păcate, luptele politice pe interese proprii, au un efect major asupra ploieștenilor. Consecințele negative resimțite de cetățenii municipiului sunt speculate conform unor reguli informale previzibile. Din păcate, cetățenii sunt prinși la mijloc. Tocmai de aceea filiala locală Rosal solicită identificarea unei soluţii de urgenţă pentru a debloca această situaţie din cauza căreia ploieștenii …Citeste mai mult
EvenimentZiua Crucii Roşii RomâneLa 4 iulie 1876, a luat fiinţă Societatea Crucea Roşie din România, care şi-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colţea din Bucureşti. Printre semnatarii actului de înfiinţare a Crucii Roşii Române se regăsesc importante personalităţi ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr. G. Cantacuzino şi dr. Carol Davila, conform site-ului crucearosie.ro. Primul …Citeste mai mult
EvenimentAstăzi mari probleme tehnice la Facebook și WhatsappAstăzi, Facebook, Messenger, Instagram şi WhatsApp au căzut, toate cele trei reţele de socializare având probleme tehnice mari. În mai multe ţări din Europa şi din lume, utilizatorii facebook şi instagram au avut probleme la vizualizarea postărilor, imaginilor sau filmuleţelor. Cauza problemei tehnice nu este cunoscută de reprezentanţii celor trei reţele. De menţionat că nu este prima dată când Facebook, …Citeste mai mult
EvenimentMai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt în Ploieşti. Pompierii intervin pentru degajarea lorMai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt, miercuri după amiaza, în Ploieşti, iar pompierii intervin pentru degajarea lor, informează ISU Prahova. Copacii căzuţi sunt pe Bulevardul Independenţei, str. Gheorghe Petrescu, str. Gageni, str. Cornăţel, str. Buna Vestire, str. Rozmarin. De asemenea, un copac a căzut şi în localitatea prahoveană Puchenii Mari. La nivelul judeţului Prahova este valabilă o atenţionare …Citeste mai mult
SportFCSB a împrumutat un jucător Petrolului PloieștiClubul de fotbal FCSB a anunțat luni, 1 iulie, că fundașul Gabriel Simion (21 de ani) va ajunge la Astra Giurgiu, iar mijlocașul Ianis Stoica (16 ani, 1,80m), cel mai tânăr marcator din istoria FCSB, a ajus la Petrolul Ploiești, sub formă de împrumut. Tot luni, 1 iulie, gruparea condusă de Gigi Becali a făcut anunțul oficial și în legătură …Citeste mai mult
DiverseMuncă în folosul comunității, pentru cei care își deranjează veciniiAmenzile pentru organizarea de petreceri și tulburarea liniștii în apropierea locuințelor vor crește de câteva ori, în timp ce repetarea actelor de deranjare a liniștii locatarilor, prin zgomote, larmă, muzică sau petreceri, va fi sancționată inclusiv cu muncă în folosul comunității, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului. Proiectul aduce …Citeste mai mult
Banii, banii, banii, ca milionarii! Aproape 700.000 de euro au dispărut dintr-un sac sigilat de la Vama Otopeni
Taxe mai mari, școli în containere și polițiști înlocuiți de camere video. De vorbă cu liderul sindical al Penitenciarului Târgșor