SportCampionatele Naţionale de Gimnastică Artistică la PloieştiConsiliul Judeţean Prahova, Primăria Ploieşti, împreună cu Federaţia Română de Gimnastică anunţă organizarea în municipiul Ploieşti a două evenimente sportive: Campionatele Naţionale de Gimnastică Artistică şi prima etapă a programului naţional de selecţie ‘Hai cu noi în ţara campionilor!’ Proiectul ‘Hai cu noi în ţara campionilor!’ a fost gândit cu scopul de a atrage către gimnastică un număr cât mai …Citeste mai mult
JustițieUdrea şi Bica, în arest preventiv pentru două luni, anunţă şeful biroului Interpol Costa RicaElena Udrea și Alina Bica au fost reținute în Costa Rica, iar acum vor fi prezentate instanței din Costa Rica pentru a se decide asupra cererii de extrădare formulate de România. Statul român a cerut extrădarea pentru că atât Alina Bica, cât și Elena Udrea se sustrag executării unor pedepse cu ani grei de închisoare în România. Şeful biroului Interpol …Citeste mai mult
PoliticăPotrivit AEP, 18.951.721 de alegători figurau în 2 octombrie în Registrul electoral, din care 672.187 au domiciliul în străinătateNumărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral până marţi, 2 octombrie, este de 18.951.721, din care 672.187 de cetăţeni români au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, a transmis Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Pentru referendumul din 6-7 octombrie, în ţară vor fi 18.662 de secţii de votare, iar în străinătate 377. Potrivit AEP, 18.279.534 de alegători au domiciliul …Citeste mai mult
SportPreţul unui bilet la meciul România – Liechstenstein, din preliminariile pentru Euro 2019 pentru tineret, de la Ploiești, este 10 leiReprezentativa Under 21 a României va întâlni Liechtenstein în ultimul meci din preliminariile pentru Euro 2019, la 16 octombrie, la Ploieşti, pe stadionul “Ilie Oană”, de la ora 21:00. Preţul unui bilet este de 10 lei, informează frf.ro. Biletele sunt disponibile online începând de luni, 1 octombrie, numai pe site-urile bilete.frf.ro şi pe bilete.ro. Fiecare persoană poate cumpăra maximum 4 bilete, urmând ca …Citeste mai mult
CulturăSe deschide Tabăra de sculptură! 7 artiști cioplesc marmura, în octombrie, la PloieștiÎncepând de mâine, 1 octombrie, timp de o lună, la Ploiești, în Parcul Municipal Vest, se va desfășura prima ediție a „Taberei Naționale de Sculptură Monumentală – România 100 – Ploieşti 2018”, un proiect inițiat de Asociația Culturală 24 PH Arte cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Ploiești în parteneriat cu UAP – Filiala Ploiești, Casa de Cultură „Ion …Citeste mai mult
SportSelecţie de copii la gimnastică, în premieră, la Ploieşti, cu Bellu, Iordache, Urzică, în colaborare cu MTS, COSR şi FRGFederaţia Română de Gimnastică a anunţat, sâmbătă, primul eveniment dedicat selecţiei de copii cu vârste între 4-7 ani, care va avea loc peste o săptămână la Ploieşti. Printre parteneri: MTS, COSR, autorităţile locale. Selecţia va fi supervizată de nume mari ale gimnasticii româneşti: Octavian Bellu, Larisa Iordache, Marius Urzică sau preşedintele FRG, Andreea Răducan. ”Tradiţia continuă în gimnastica românească! Sâmbătă, …Citeste mai mult
SocialNoua lege a asociațiilor de proprietari a intrat în vigoare. Vezi care sunt principalele schimbăriÎncepând de vineri, a intrat în vigoare noua Lege a Asociaţiilor de proprietari, care aduce schimbări pentru familiile de români. care locuiesc în apartamente. Una dintre schimbări este cea potrivit căreia cei care nu anunța asociația de proprietari și administrația fiscală că intenționează să modifice suprafața utilă pot primi o amendă între 200 și 1.000 de lei. Principalele schimbări din lege: …Citeste mai mult
SportPetrolul Ploieşti a învins Aerostar Bacău, scor 5-0, în Liga IIFormaţia Petrolul Ploieşti a învins, vineri, pe Arena „Ilie Oană”, cu scorul de 5-0, echipa Aerostar Bacău, în primul meci al etapei a noua a Ligii a II-a. Cu Laurenţiu Marinescu în rolul dirijorului, „căpitanul” trecându-şi în cont un hattrick, „lupii” au făcut cu adevărat spectacol, într-un meci în care au mai punctat Cruceru şi Lumu, iar Toto Tamuz a (re)debutat …Citeste mai mult
JustițiePrimăria din Floreşti, judeţul Prahova, care a chemat SRI în instanţă, a pierdut procesulTribunalul Prahova a respins cererea prin care Primăria comunei Floreşti, prin primarul Eugen David, condamnat penal pe fond pentru conflict de interese, solicita instanţei să oblige Serviciul Român de Informații să comunice dacă a întreprins acţiuni care aveau în vedere fapte ale angajaţilor Primăriei. „Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Respinge cererea de …Citeste mai mult
CulturăFestivalul Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Folk „Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre”Primăria Municipiului Ploieşti şi Casa de Cultură ‘Ion Luca Caragiale’ a Municipiului Ploieşti organizează, în perioada 5 – 6 octombrie 2018, Festivalul Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Folk ‘Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre’, ediţia a XIX-a. Evenimentul se va desfăşura la Teatrul ‘Toma Caragiu’ din Ploieşti, partener în cadrul acestui proiect. Vineri, 5 octombrie, la Colegiul Naţional …Citeste mai mult
EXCLUSIV: O ALTĂ CLASARE LA DNA! Dosarul directorului CFR Ion Simu, închis la final de mandat a lui Marius Voineag