PoliticăAbramburica, veșnica ministră, anunță un Cod al EducațieiEcaterina Andronescu pregătește un Cod al Educației care va fi pus în dezbatere publică în următoarele săptămâni și care va cuprinde trei legi referitoare la învăţământul preuniversitar, universitar şi statutul personalului didactic. Potrivit ministrului, legile vor fi trimise în parlament pentru dezbatere și apropbare în toamnă. „Este pregătită noua lege a educaţiei. Va avea trei legi, probabil că o vom …Citeste mai mult
Urgență fabricată la Ploiești! Primarul Polițeanu concesionează Târgul de Crăciun pe 4 ani, ignorând contractul cu SGU
Directorul general Uzina Mecanică Plopeni și directorul comercial au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA
Scandalul „Barierei Ilegale” din Ploiești continuă! SGU nu pune în practică decizia de demolare, iar Electrica a demarat verificări privind racordarea și consumul