Front OpiniiCenaclul Flacăra și dezastrul ascuns de la Ploiești – O tragedie în umbra propagandeiFenomenul Cenaclului Flacăra – Între Artă și Propagandă Într-o perioadă în care libertatea de exprimare era o iluzie, iar regimul Ceaușescu controla până și versurile poeziilor, Cenaclul Flacăra a apărut ca un suflu aparent revoluționar. Inițiat și condus de poetul Adrian Păunescu în 1973, acest proiect cultural a reușit să mobilizeze milioane de tineri în jurul unei mișcări care îmbina …Citeste mai mult
Cultură45 de ani de la înfiinţarea Cenaclului FlacăraLa 17 septembrie 1973 s-au pus bazele Cenaclului Flacăra, înfiinţat şi moderat, pe toată perioada desfăşurării sale, de poetul Adrian Păunescu, la acea vreme redactor şef al revistei Flacăra. Primul spectacol a avut 60 de oameni în sală. La început, spectacolele aveau loc la Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti, dar pe măsura creşterii în amploare, spectacolele au început să aibă …Citeste mai mult
CulturăAzi, 32 de ani de la sfârşitul tragic al Cenaclului „Flacăra” – VIDEOPornit în 1973, Cenaclul Flacăra, fenomenul artistic însufleţit de Adrian Păunescu, a sfârşit tragic la Ploieşti, pe 15 iunie ’85. Era spectacolul de muzică şi poezie cu numărul 1.615. Pe 15 iunie, peste 10.000 de oameni, majoritatea adolescenţi şi tineri, s-au strâns pe stadionul din Ploieşti, aşteptând cu nerăbdare începerea Cenaclului. La capătul lui, bilanţul suna strident: 5 morţi şi …Citeste mai mult
Alertă în sistemul penitenciar: Lipsa cadrelor medicale duce la deznădejde și proteste în rândul angajaților