SocialCum se recalculează pensiileIată cum se recalculează pensiile şi ce categorii de pensionari pot beneficia de această recalculare. Recalcularea pensiilor se face în baza Legii nr. 192/2015 pentru completarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Actul normativ prevede creşterea punctajelor anuale realizate de pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 …Citeste mai mult
SocialOficial: Cetățenii își pot cumpăra vechimea în muncă retroactivCetățenii care n-au ajuns încă la vârsta de pensionare vor putea să-și plătească retroactiv contribuția la pensii pentru cinci ani, dacă au perioade în care n-au fost asigurați în niciun sistem autohton. Măsura este inclusă într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Astfel, persoanele interesate vor putea să încheie contracte cu casele teritoriale de pensii începând de joi și …Citeste mai mult
EXCLUSIV: O ALTĂ CLASARE LA DNA! Dosarul directorului CFR Ion Simu, închis la final de mandat a lui Marius Voineag