EvenimentPercheziţii la persoane bănuite de furturi prin metoda „Împrietenirea”Poliţiştii din Prahova, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi Jandarmeriei, efectuează, marţi dimineaţă, cinci percheziţii în localităţile Mizil şi Ploieşti, la persoane bănuite de furturi prin metoda „Împrietenirea”. „Din cercetări a rezultat că, în luna iulie, două femei, sub pretextul că intenţionează să achiziţioneze diverse bunuri, ar fi solicitat accesul în locuinţe. După ce ar fi …Citeste mai mult
JustițieVlad Cosma, audiat la Parchetul GeneralFostul deputat Vlad Cosma a fost audiat miercuri la Parchetul General, în legătură cu plângerea penală pe care a depus-o împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, pe care îi acuză de săvârşirea infracţiunilor de compromitere a intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat. …Citeste mai mult
JustițiePercheziții în Ploiești într-un dosar de proxenetism, 30 de persoane fiind duse la audieriPolițiștii Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova efectuează, luni dimineață, patru percheziții domiciliare în municipiul Ploiești într-un dosar de proxenetism, zeci de persoane urmând a fi duse la audieri. Potrivit unui comunicat de presă al IJP Prahova, persoanele în cauză ar fi comis acte de proxenetism în Ploiești în perioada aprilie — iulie a anului curent. Polițiștii vor duce 30 …Citeste mai mult
Scandal la Penitenciarul Giurgiu: Deținut bătut de gardieni, ajuns în stare gravă la ATI. Conducerea închisorii, demisă
Primarul Mihai Polițeanu, în zona inundată de pe Dâmbu: „Dacă ploile continuă, în acest moment nu se poate lua nicio măsură”
Legea stadioanelor, a fost promulgată de Nicușor Dan! Berea și spectacolele pirotehnice, la liber! Vezi principalele restricții