DiverseNOBILIMEA NEAGRĂ A LUMIIUna dintre ocupatiile acestor umbre este vânzarea de sclavi cu mintea controlata catre Arabia Saudita, Mexic si alte tari pentru a finanta cu banii astfel obtinuti din diferite operatiuni sub acoperire ale Noii Ordini Mondiale. Programul de control la care a fost supusa Cathy era atât de puternic incât a fost „promovata”, devenind „model prezidential”, denumire generica ce se refera …Citeste mai mult
EvenimentPOLIȚIST REȚINUT DUPĂ CE A ATINS INDECENT O POLIȚISTĂ PE CARE O AVEA ÎN TUTORATCaz șocant în Poliția Română. Un polițist în vârstă de 28 de ani, care ar fi trebuit să fie îndrumător unei eleve a școlii de poliție de la Câmpina, a încercat să profite de aceasta. Mai mult, agresiunea ar fi avut loc chiar în mașina poliției, o autospecială. Tânăra a depus reclamație, iar poțistul a fost reținut de colegii săi. …Citeste mai mult
JustițiePrahovean suspectat că şi-a abuzat sexual peste un an fiicele de şase şi nouă ani a fost reţinut pentru violUn bărbat, de 35 de ani, din judeţul Prahova, a fost reţinut pentru viol, el fiind suspectat că, timp de peste un an, şi-a abuzat sexual fiicele în vârstă de șase, respectiv nouă ani. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Marian Popescu, poliţiştii secţiei 2 Ploiesti au reţinut, miercuri, si au propus arestarea preventivă a unui …Citeste mai mult
EvenimentMinoră din Prahova violată de concubinul mamei saleO minoră de 14 ani din satul Ciupelnița, comuna Dumbrava, Prahova, a fost violată în repetate rânduri de concubinul mamei sale, un bărbat în vârstă de 34 de ani. Mădălin Sorin Niculae, din comuna Valea Călugărească, a fost prins chiar de concubina lui în timp ce acesta o abuza sexual pe fiica sa. Femeia a anunţat poliția şi, astfel, a aflat că bărbatul, împreună cu …Citeste mai mult
JustițiePercheziţii la persoane bănuite de exploatare sexuală a minorilorAstăzi, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Argeș și cei de la Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat percheziţii domiciliare la 4 persoane, bănuite de trafic de minori, proxenetism, act sexual cu un minor și folosirea pornografiei infantile. 19 mandate de aducere vor fi puse în aplicare. Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate …Citeste mai mult
Taxa de poluare: O soluție sau un paradox? Transformarea ca prin magie a mașinilor care polueaza in mașini acceptate pe drumul public