Acasa Diverse ȘEFUL POLIȚIEI CÂMPIA TURZII, DOREL FLORIAN, S-A SUSTRAS TESTĂRII CU APARATUL ETILOTEST! ACESTA EMANA MIROS DE ALCOOL

ȘEFUL POLIȚIEI CÂMPIA TURZII, DOREL FLORIAN, S-A SUSTRAS TESTĂRII CU APARATUL ETILOTEST! ACESTA EMANA MIROS DE ALCOOL

2 min read
0
0
738
Șeful Poliției Câmpia Turzii, Dorel Florian Fodorean, a fost oprit în trafic și, pentru că mirosea a alcool, polițiștii i-au cerut să fie testat. Șeful Poliției Câmpia Turzii a refuzat testarea, motiv pentru care IPJ Cluj a început cercetarea disciplinară a acestuia, transmite Mediafax.
Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii existenței/inexistenței alcoolemiei în sânge.
„Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naționale și Europene, au depistat joi seara un conducător auto de 50 de ani, din Câmpia Turzii, în privința căruia exista suspiciunea că s-ar afla sub influența alcoolului. Acesta a fost depistat conducând un autoturism pe strada Laminoriștilor (DN15-E60) din Câmpia Turzii. Bărbatului i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul alcooltest, însă din motive medicale a refuzat. Prin urmare, acesta a fost condus la unitatea medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii existenței/inexistenței alcoolemiei în sânge. Întrucât persoana în cauză are calitatea de polițist, în paralel se efectuează o anchetă internă, conducerea inspectoratului dispunând cercetarea disciplinară a acestuia”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.
Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Diverse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Hoții purtau măști de actori celebri într-un jaf spectaculos la o bancă din Napoli

Hoții purtau măști de actori celebri într-un jaf spectaculos la o bancă din Napoli Un inci…