Să nu uităm: armata ne învață, în esență, să omorâm alți oameni

Mulți vorbesc despre armată cu mândrie: disciplină, camaraderie, pregătire. Puțini trag linia până la capăt și recunosc ceea ce e, în realitate, miezul unei pregătiri militare este învățătura de a folosi forţa letală, de a ucide alta persoană, de a lua viața unui om pe care nu-l cunoști și care în esență nu ți-a făcut nimic. Nu e o exagerare retorică, e o realitate morală care merită pusă în cuvinte clare, fără eufemisme.

Armata are roluri diverse: logistică, salvare, reconstrucție, apărare civilă. Totuși, una dintre funcțiile fundamentale ale unui corp armat este capacitatea de a folosi forța pentru a neutraliza o amenințare, amenințare care esti și tu pentru cel care este pentru tine o amenințare. Instrucțiile, exercițiile și antrenamentele au un scop practc: să le permită soldaților să fie eficienți în condiții extreme, să poată provoca impasibil moartea unui semen.  Învăţarea manevrei armelor, a ţintirii, a desfăşurării în operaţiuni ofensive sau defensive, toate acestea sunt elemente care, puse cap la cap, au un rezultat etic dificil de ignorat: pregătirea pentru a ucide, practic de a te transforma intr-un criminal. Criminal legal.

Să negăm această dimensiune e să ne îmbătăm cu iluzii. Filmele, discursurile patriotice sau glumele despre „mândria uniformei” deseori ascund sau estompează această realitate. A privi la război ca la un film cu eroi e un lux periculos, în practică înseamnă oameni, familii și comunități schimbate ireversibil.

Dacă înțelegi că rolul tău, ca militar, poate culmina în a lua viața altcuiva, reacția firească e complexă: teamă, repulsie, revoltă, dar și o criză a identității. Aceasta nu e „anormalitate”. E o reacție morală sănătoasă. Omul are conștiință, valori și limite, iar momentul în care statul sau societatea cer contravenirea acelor limite merită discutat, nu stigmatizat. Războiul nu este un joc pe Playstation, nu mai aplaudați așa ușor discursuri înflăcărătoate despre patrie și neam care ne spun despre cum mergem noi in tranșee. O lupta reală nu este un film cu Rambo, iar cei care vor lupta în prima linie nu vor fi cei care provoacă acest lucru. Mistrul Apărării Naționale nici nu a făcut armata.

A spune clar că „armata ne învață să omorâm alți oameni” nu este o capricioasă provocare. E o constatare morală care cere responsabilitate pentru cei trimiși la instruire, pentru societatea care decide când și cum se folosește forţa, și pentru instituțiile care trebuie să ofere alternative și sprijin.

P.S. – Gândește că va trebui sa tragi un glonte in cap unui om, daca nu, vei primi tu unul.

Sublim