DiversePrimarul din Poiana Campina a organizat o amplă acțiune de dezinfectare By RedactiePosted on 05/05/20203 min read0 0 602 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Primarul Alin Moldoveanu a organizat o amplă acțiune de dezinfectare în comuna Poiana Câmpina. Alături de viceprimarul Sergiu Constanda, o parte din consilieri și câțiva voluntari, primarul și-a pus atomizorul în spate și a luat la pas comuna. Materialele de dezinfecție au fost cumpărate din banii strânși de la aleșii locali, care și-au donat indemnizațiile, dar au fost și voluntari care au contribuit, din proprie inițiativă, cu diferite sume de bani.Voluntarii și-au luat măsuri de precauție, au avut echipamente de protecție. S-au întâlnit în fața primăriei, unde și-au făcut un plan de acțiune, cu reguli bine stabilite și s-au împărțit pe echipe. Substanțele dezinfectante sunt avizate de Ministerul Sănătății și nu sunt periculoase pentru cei care le folosesc sau cetățeni.Locurile dezinfectate au fost: parcările, străzile și trotuarele din zona centrală și a gării, dar și trotuarele din satele Pietrișu și Bobolia și de pe podul care face legătura între Poiana Câmpina și municipiul Câmpina.O atenție specială a fost acordată gării Câmpina, aflată pe teritoriul comunei, unde s-a acționat în clădire, pe peroane și în pasajul subteran. Angajații CFR, șefa de tură, dar și mecanicii de locomotivă care au trecut prin gară în acele momente au felicitat voluntarii. Primarul Alin Moldoveanu a lăsat aici un bidon cu substanță dezinfectantă, pentru angajații gării.Alin Moldoveanu face apel la cetățeni să stea acasă și să se protejeze, pentru binele lor și al tuturor celor din comună. „Este o perioadă grea, dar împreună o vom trece cu bine” – a adăugat primarul.
PLOIEȘTIUL ÎN DILEMĂ! POLIȚEANU, DE LA „MERG LA PRIDE!” LA „NU COMENTEZ”: TĂCEREA CARE ÎNFIERBÂNTĂ ORAȘUL
Clinica AS Medical transmite un mesaj public pacienților și promite transparență privind reluarea activității