Front OpiniiPloieștiul are, în sfârșit, o direcție clară de dezvoltare: războiul cu LED-ul. By RedactiePosted on 11/04/20265 min read0 0 118 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr După ani întregi în care orașul s-a luptat inutil cu gropile, poluarea, caloriferele reci, cablurile atârnate și panourile ilegale, consilierii Vasile Robescu și Gheorghe Sârbu-Simion au găsit adevărata amenințare la adresa comunității. Reclama luminoasă de la cafenea.În Ploiești există deja zeci, chiar sute de panouri publicitare ilegale, mesh-uri puse peste clădiri, bannere fără autorizație și structuri care stau la propriu într-un șurub, două bride și ajutorul divin.Unele sunt lângă carosabil, altele lângă trotuare, altele deasupra capului tău. Dacă bate vântul mai serios, nu știi dacă vine furtuna sau promoția la amanet.Dar acestea nu sunt o problemă. Nu panoul ruginit care se clatină peste trecerea de pietoni. Nu mesh-ul pus peste vitralii și ferestre. Nu reclama improvizată care stă înclinată la 45 de grade. Nu faptul că Primăria nu încasează aproape nimic de la multe dintre ele, deși ar putea aduce bani serioși la buget din taxe, autorizații și sancțiuni.Unde e Bolojan când ai nevoie de el? Tăiem doar de unde vrem. Să nu cumva să aducem și bani în plus la Primărie. Nu. Problema este LED-ul modern, autorizat și controlabil de pe fațada unei cafenele.Dacă proiectul trece, poți avea liniștit un banner rupt, o tablă ruginită, un mesh jegoas și o reclamă cu „PARBRIZE – COPIATOARE – CASE DE AMANET” scrisă în WordArt, font mărimea 72, culoare galben pe roșu.Dar Doamne ferește să pui un LED discret și elegant. Acolo deja vorbim despre colaps urbanistic.Ploieștiul are poluare cât pentru trei orașe, dar nu asta contează. Poluarea vizuală este adevăratul inamic. Nu cancerul din plămânii ploieștenilor. Nu praful. Nu mirosurile. Important este să nu vezi un LED când ieși seara după pâine.Cea mai frumoasă parte este că nici măcar Direcția Generală de Dezvoltare Urbană nu a fost convinsă de această idee și a dat aviz nefavorabil. Adică exact oamenii care se ocupă de urbanism au spus că există deja lege, autorizații și regulament local, deci reclamele pot fi controlate fără să interzici tot.Dar probabil asta este prea complicat. E mai simplu să interzici direct modernitatea și să lași în pace toate improvizațiile care fac deja orașul să arate ca un depozit de bannere abandonate.La ritmul ăsta, următoarele proiecte sunt previzibile: interzicerea neoanelor, a vitrinelor luminate, a becurilor economice și a mașinilor electrice, pentru că au prea multe LED-uri și poluează vizual.Ploieștiul nu merge spre 2026.Ploieștiul merge direct spre 1952.Pamflet. Semnat ” un ploieștean cu drept de vot”