Acasa actualitate Piciu promovează pe TikTok tricouri cu mesajul „ACAB” („Toți polițiștii sunt niște nenorociți”)

Piciu promovează pe TikTok tricouri cu mesajul „ACAB” („Toți polițiștii sunt niște nenorociți”)

2 min read
0
0
51

Influencerul ploieștean și luptător în galele RXF, Piciu, a stârnit controverse după ce a început să promoveze pe TikTok tricouri inscripționate cu mesajul „ACAB”, un acronim al expresiei în limba engleză „All Cops Are Bastards”, tradus în română prin „Toți polițiștii sunt niște nenorociți” sau „Toți polițiștii sunt niște ticăloși”, în funcție de context.

Mesajul este cunoscut la nivel internațional ca un simbol al ostilității față de poliție și este folosit frecvent în mediile ultras, în graffiti și de grupări anti-autoritate.

Promovarea acestor tricouri vine în contextul în care Piciu este deja o persoană controversată, fiind cunoscut atât pentru activitatea sa din galele RXF, cât și pentru problemele pe care le-a avut de-a lungul timpului cu legea.

Faptul că un influencer urmărit de sute de mii de persoane, multe dintre ele minori sau tineri, promovează produse cu un mesaj jignitor la adresa polițiștilor a stârnit reacții în mediul online. Deși purtarea unui astfel de tricou nu este interzisă de lege, semnificația sloganului este una clară și controversată.

Rămâne de văzut dacă această campanie de promovare va atrage reacții din partea autorităților sau va reprezenta doar un nou episod provocator din activitatea online a lui Piciu.

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In actualitate
Comments are closed.

Check Also

Păcănelele rămân în Ploiești. Proiectul pentru eliminarea sălilor de jocuri, amânat din nou! 

Încă o încercare de a limita prezența sălilor de jocuri de noroc în Ploiești s-a încheiat …