„Nu sunt bani de pensii” ni se spune în timp ce achităm 1 miliard de euro pentru rachete

Românii aud de ani de zile același refren obosit: „Nu sunt bani de pensii. Nu sunt bani de salarii. Nu sunt bani pentru spitale.” Dar, în mod miraculos, când vine vorba de achiziții militare, banii apar peste noapte.

Cea mai recentă dovadă? România a decis să cumpere 200 de rachete Patriot PAC-2 GEM-T, la un cost total de 1,09 miliarde de euro. O singură rachetă costă peste 5,44 milioane de euro fără TVA. În același timp, pensionarii primesc mesaje că „bugetul nu permite” majorări semnificative ale pensiilor, iar sistemul sanitar și educația sunt mereu pe marginea prăpastiei financiare.

Guvernanții se plâng constant că nu există resurse suficiente pentru creșterea pensiilor sau pentru indexarea lor conform inflației. Într-o țară unde prețurile la alimente și medicamente cresc necontenit, milioane de pensionari se luptă cu o realitate dură: banii nu le ajung nici pentru strictul necesar.

Promisiuni au fost multe, dar realitatea e alta: pensia minimă rămâne sub pragul de supraviețuire, iar creșterile sunt fie nesemnificative, fie amânate sub pretextul „dificultăților bugetare”.

Dar unde sunt dificultățile când vine vorba de achiziții militare?

Rachete de 1 miliard de euro – priorități sau ipocrizie?

În timp ce guvernul strânge cureaua când e vorba de pensionari, sănătate și educație, industria de armament înflorește. În doar câțiva ani, România a cumpărat avioane, blindate, sisteme de apărare și acum rachete, cheltuind miliarde de euro.

Sigur, securitatea națională e importantă, dar ce protejăm, dacă propriul popor e lăsat să trăiască în sărăcie? Ce sens au aceste cheltuieli uriașe, dacă pensionarii sunt nevoiți să aleagă între a cumpăra medicamente sau a-și plăti facturile?

Când vine vorba de pensii sau salarii, guvernanții devin contabili stricți, vorbesc despre „sustenabilitate” și despre riscul de a împovăra bugetul. Însă când e vorba de contracte militare, nu mai există astfel de discuții. Se aprobă rapid cheltuieli de miliarde, fără a se pune problema „deficitului”.

Această discrepanță ridică o întrebare esențială: cine contează mai mult pentru guvern – cetățenii sau industria de armament?

Dacă România își poate permite rachete de 1 miliard de euro, atunci nu mai poate folosi scuza „nu sunt bani” când vine vorba de bunăstarea propriilor cetățeni. Iar dacă statul nu își mai prioritizează oamenii, atunci pe cine, de fapt, servește?