Nu puteți opri poluarea, garantez!

Neputință vs. Bani! Când respiri gazul profitului

Ploieștiul, odinioară un simbol al progresului petrolier mondial, e astăzi o lecție dureroasă despre ce se întâmplă când banii cântăresc mai greu decât aerul pe care îl respiri. De peste 160 de ani, orașul trăiește cu rafinăriile în coastă — și mai ales cu gazele lor în plămâni.

Locuitorii s-au obișnuit să trăiască între două realități, una în care se spune că „industria petrolieră aduce bani, locuri de muncă, stabilitate” si alta în care se trezesc noaptea sufocați de mirosuri grele, cu ochii usturând, cu copiii bolnavi de astm, iar autoritățile dau din umeri.

Ploieștiul e gazat de decenii. Nu metaforic, ci literalmente. Hidrocarburi volatile, benzen, toluen, compuși cancerigeni plutesc adesea în aerul orașului. Când populația se plânge, se formează o comisie. Se dau explicații. Se promite monitorizare. Se anunță că „s-a depistat sursa”. Apoi tăcere. Până la următorul val de poluare.

Și totuși, nimic nu se oprește. Nimeni nu plătește serios. Rafinăriile continuă să producă. Statul încasează. Iar cetățeanul rămâne cu inhalatorul.

Și totuși de ce nu se oprește? Pentru că neputința cetățeanului se lovește de forța banului industrial. Pentru că o rafinărie înseamnă milioane de euro pe an pentru bugetul local și central. Înseamnă contracte, dividende, politică. Înseamnă influență și într-un stat în care reglementarea e slabă și controlul adesea formal ( Garda de Mediu), e mai ușor să taci decât să deranjezi. Cine învinge? Deocamdată, banii. Banii care cumpără tăceri. Banii care justifică orice. Vorba aia, ” banu’ îndoaie și fierul”!

Nu puteți opri poluarea, garantez!