Front prahovaIncepand cu 1 ianuarie 2021, CJ Prahova va limita numarul de posturi din cadrul institutiei la 146 față de 247 cate sunt in prezent Andrei MureșanuPosted on 14/11/20202 min read0 0 652 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Consiliul Județean Prahova a aprobat, vineri, reducerea, începând cu 1 ianuarie 2021, a 101 posturi din aparatul administrației județene, informează Mediafax.Potrivit unui comunicat al CJ Prahova, începând cu data de 1 ianuarie 2021, instituția va avea, în aparatul propriu, un număr de 146 de posturi, față de 247 câte sunt în prezent.Consilierii județeni au aprobat vineri propunerea președintelui CJ Prahova Iulian Dumitrescu privind reorganizarea și stabilirea numărului de posturi pentru aparatul de specialitate și aprobarea organigramei, a statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare ale acestuia.Posturile din noua organigramă vor fi ocupate conform prevederilor legale, pe bază de concurs, se arată în comunicat.Restructurarea va duce la o economie la bugetul instituției previzionat pentru anii 2021-2024 în sumă de circa 48 de milioane de lei.Președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat că urmează desființarea a două direcții ale Consiliului Județean, acestea însumând alte 164 de posturi, și evaluarea celorlalte structuri și instituții ale administrației publice județene.„Restructurarea are drept scop gestionarea eficientă a resurselor financiare limitate și reducerea cheltuielilor de personal, precum și îmbunătățirea și eficientizarea funcționalității activității aparatului de specialitate al Consiliului Județean Prahova prin aplicarea principiilor meritocrației și responsabilității”, se menționează în actul normativ inițiat de Iulian Dumitrescu.
Scrisoare publică către primarul Mihai Polițeanu! Barierele și construcțiile ilegale sufocă Ploieștiul. Când trecem de la promisiuni la fapte?
Jazz on the Rooftop revine la înălțime! Ediția a VIII-a aduce trei nopți de jazz, apusuri și panoramă urbană pe acoperișul Primăriei Ploiești
Cronica unei ilegalități anunțate! Bariera de pe Bulevardul Republicii, confirmată ilegală, rămâne în picioare după un an de promisiuni