Front SocialHotelul Orizont din Predeal închis temporar de Protecția Consumatorilor By RedactiePosted on 28/01/20221 min read0 0 819 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Comisarii Protecției Consumatorilor au anunțat că au suspendat activitatea restaurantului Hotelului Orizont din Predeal, după ce au găsit numeroase nereguli. Potrivit șefului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu, în incinta unității de alimentație publică au fost găsite aproximativ 30 de kg de alimente expirate, dar și alimente depozitate necorespunzător.Totodată, comisarii au constatat și lipsa dezinfectării spațiilor. „Activitatea a fost suspendată și a fost aplicată o amendă de 30.000 de lei”, a precizat Sorin Susanu.Acționar majoritar al hotelului este compania Feper SA deținută de SIF Transilvania.
S-a deschis programul de antrenament cu decibeli, pentru locatarii din centrul orașului, sub coordonarea domnului primar
Cenaclul „I.L. Caragiale” readuce efervescența literară la Ploiești: Conferință Sever Avram și lecturi din creații noi