Acasa Cultură Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor se definește prin prisma studenților săi: performanță, tradiție, implicare, reușită, carieră de succes.

Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor se definește prin prisma studenților săi: performanță, tradiție, implicare, reușită, carieră de succes.

4 min read
0
0
460

Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti este o universitate de prestigiu din România, fiind decorată în anul 2018 cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în Grad de Ofiţer de către Preşedintele României. Tradiția învățământului superior tehnic de petrol și gaze datează din anul 1948, Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor provenind din Institutul de Petrol şi Gaze din Bucureşti, care a fost fondat în anul menționat anterior, devenind în anul 1957 Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie din Bucureşti. În perioada 1967-1975 s-a realizat transferul acestuia la Ploiești, noua denumire fiind de Institutul de Petrol şi Gaze din Ploieşti (actualmente Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti).


Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor este singura facultate din România care pregăteşte specialişti în domeniul exploatării zăcămintelor de petrol şi gaze şi chiar printre puţinele din lume. În cadrul acestei facultăți se școlarizează în fiecare din cele trei cicluri de studii universitare: licență, masterat și doctorat. Cunoștințele dobândite de studenți pe parcursul anilor de studiu le oferă absolvenților acestei facultăți posibilitatea angajării atât în ţară, cât şi în străinătate, competenţele obţinute de aceștia fiind foarte variate.


Dotarea materială (simulatoarele, softurile de ultimă generație, laboratoarele dotate conform standardelor actuale etc), perfecționarea continuă a cadrelor didactice (cu rezultate deosebite în cercetarea de profil) reprezintă doar unele dintre motivele alegerii tinerilor pentru studierea diferitelor specializări din cadrul Facultății de Ingineria Petrolului şi Gazelor, competențele absolvenților acestei facultăți permițându-le să se angajeze ca și cadre didactice în învăţământul preuniversitar/universitar, ingineri de producţie, ingineri de foraj, ingineri de zăcământ, ingineri de fluide, ingineri în transport, distribuţie şi depozitarea fluidelor (ţiţei, gaze, apă) etc.
Diplomele de licenţă şi cele de master obținute de absolvenții Facultății de Ingineria Petrolului şi Gazelor sunt recunoscute internațional, facultatea având un grad de relaționare foarte ridicat cu diferiții angajatori din domeniu, existând numeroase acorduri încheiate cu aceștia pentru stagiile de practică și nu numai, facilitând astfel angajarea absolvenților în cadrul diferitelor companii petroliere.
Absolvenţii programelor de masterat pot opta în cadrul acestei facultăți și la un program de doctorat din domeniul Mine, Petrol şi Gaze care funcționează în cadrul școlii doctorale de profil.

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Inregistrarea video in care manelistul Costel Biju ” ameninta” cu farmece un politist din comuna Paulesti

Cunoscut in lumea manelistilor sub numele de Costel Biju, celebrul cantaret a trecut de cu…