Diverse FrontConstantin Dobrogeanu Gherea, deschide în incinta Gării de Sud Ploiești cel mai faimos restaurant dintr-o gară românească By RedactiePosted on 19/10/20231 min read0 0 838 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr În 1882, criticul literar Constantin Dobrogeanu Gherea, deschide în incinta Gării de Sud cel mai faimos restaurant dintr-o gară românească. Restaurantul lui Gherea este locul în care se naşte celebra expresie „o întoarce ca la Ploieşti” şi în scurt timp faima restaurantului atinge cote maxime după ce este vizitat şi apreciat de regele Carol I şi de elita vremii, precum I. L. Caragiale, Alexandru Vlahuţă, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Bogdan Petriceicu Haşdeu sau Titu Maiorescu. Restaurantul a funcţionat până în preajma Primului Război Mondial.Ploiestiul in perioada interbelică mai este cunoscut ca oraşul lui „Ce bei?”. La acea vreme, în oraş funcţiona o cârciumă la aproximativ 200 de locuitori, astfel că devenise o obişnuinţă ca ploieştenii să se salute pe stradă cu întrebarea “Ce bei?” în loc de „Bună ziua”. Într-un oraş pestriţ, dar în acelaşi timp cosmopolit, centru industrial şi comercial al României, birtul era locul în care ploieştenii îşi petreceau timpul liber.
Legea stadioanelor, a fost promulgată de Nicușor Dan! Berea și spectacolele pirotehnice, la liber! Vezi principalele restricții