Percheziții la mascați, cu mascați! Polițiștii giurgiuveni au executat, astăzi, 3 august 2026, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, un amplu val de 11 descinderi la locuințele unor lucrători din cadrul Penitenciarului Giurgiu. Potrivit anchetatorilor, la data de 20 iulie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, persoanele vizate ar fi agresat fizic un deținut, …Citeste mai mult
Ploiești orașul cu cetățeni de ranguri diferite! Cei de rangul doi plătesc parcarea, cei de rangul întâi își pun bariere ilegale În Ploiești se conturează tot mai clar două categorii de cetățeni: cei care respectă regulile și închiriază locuri de parcare conform regulamentului Primăriei, și cei care își montează bariere ilegale pe domeniul public, blocând accesul altor locuitori. Primăria Ploiești a introdus sistemul de închiriere anuală a locurilor de parcare, cu tarife stabilite pe zone și cu reguli stricte: locul este …Citeste mai mult
Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Anca Manu anunță că l-au notificat pe Mihai Tonsciuc! Îl vor acționa în instanță dacă acesta nu-și retrage afirmațiile Viceprimarul municipiului Ploiești, Alexandru Florian Săraru, și consilierul local Anca Ligia Manu au transmis un comunicat de presă comun în care anunță că i-au adresat o notificare oficială consilierului local Mihai Tonsciuc, membru al partidului Mișcarea Noi Ploieștenii, acuzându-l că a făcut afirmații false și denigratoare în legătură cu dezbaterea privind proiectul de limitare a jocurilor de noroc din municipiu. …Citeste mai mult
Drumul spre libertate: cele mai îndrăznețe evadări din România lui Ceaușescu În ultimii ani ai regimului Ceaușescu, când granițele erau strict păzite de grăniceri și Securitate, au existat câteva evadări care au rămas legendare prin ingeniozitate și curaj. Pentru mulți români, fuga din țară era singura șansă de a scăpa de lipsuri, represiune și controlul total al statului. Familia care a fugit cu avionul (1980) Una dintre cele mai spectaculoase evadări …Citeste mai mult
Când patronul vrea să te dea afară, dar cu mâna ta Patronii sau șefii care cer demisia: arta românească de a da afară fără să-și murdărească mâinile În România, există o specie aparte de manager, șeful care vrea să te concedieze, dar nu are curajul, procedura sau temeiul legal să o facă. Așa că inventează o soluție miraculoasă, un fel de yoga administrativă:„Dă‑ți demisia!” Pentru el, demisia nu mai este un …Citeste mai mult
PLOIEȘTENI, STAȚI LA BLOC? MONTAȚI-VĂ BARIERE! Dacă legea nu mai contează, atunci de ce să se oprească doar unii? În ultimele zile, dezbaterea despre bariera amplasată ilegal învecinătatea Blocului A1 din B‑dul Republicii nr. 17B, chiar în spatele parcării Winnmarkt, în centrul Ploieștiului a luat o turnură surprinzătoare. În loc să se discute despre esența problemei, despre legalitate, faptul că o construcție fără autorizație este tolerată …Citeste mai mult
Nu mai trimiteti la poliție filmări din trafic! Nu orice filmare de bord ajunge probă! Află doar care filmare este acceptata! De ce majoritatea înregistrărilor din trafic NU pot fi folosite de Poliție În ultimii ani, tot mai mulți șoferi trimit la Poliție filmări din trafic, convinși că orice contravenție surprinsă pe cameră poate duce automat la sancționarea celui filmat. Realitatea juridică este însă complet diferită. Majoritatea acestor înregistrări NU pot fi folosite ca probă pentru amendarea unui conducător auto. În …Citeste mai mult
Sfârșitul DERO la Ploiești: o epocă industrială se prăbușește sub buldozere Sfârșitul fabricii Dero din Ploiești marchează dispariția uneia dintre cele mai longevive și recognoscibile unități industriale ale orașului. După aproape șase decenii de producție, clădirile care au dat naștere unuia dintre cele mai cunoscute branduri românești sunt acum demolate, iar platforma industrială intră într-o nouă etapă. Demolările de pe fosta platformă Unilever confirmă ceea ce mulți ploieșteni au simțit deja: …Citeste mai mult
CASCADORII RÂSULUI LA PRIMĂRIA PLOIEȘTI! POLIȚIA SUNĂ LA POLIȚIE! Operațiunea ca „Broasca la Barieră” în Consiliul Local Ploiești Într-o Românie în care instituțiile se mișcă greu, dar măcar se mișcă… ieri, la Ploiești, Poliția Locală a reușit performanța rară de a se împiedica de propriile atribuții. Ședința Consiliului Local, unde urma să se discute interzicerea sălilor de jocuri de noroc, s-a transformat într-un spectacol live cu actori, figuranți și un moment de comedie involuntară demn de Vacanța Mare.Totul …Citeste mai mult
Urgență fabricată la Ploiești! Primarul Polițeanu concesionează Târgul de Crăciun pe 4 ani, ignorând contractul cu SGU
Directorul general Uzina Mecanică Plopeni și directorul comercial au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA
Scandalul „Barierei Ilegale” din Ploiești continuă! SGU nu pune în practică decizia de demolare, iar Electrica a demarat verificări privind racordarea și consumul