Copiii Sub 13 Ani Nu Mai Pot Ieși Singuri După Ora 23 Într-o mișcare controversată, autoritățile din două mari orașe din sudul Franței, Nisa și Beziers, au introdus o regulă nouă care afectează libertatea de mișcare a minorilor. Conform noului regulament, copiii sub vârsta de 13 ani nu mai au voie să iasă singuri din casă după ora 23. Această măsură vine ca răspuns la preocupările legate de siguranța copiilor și de …Citeste mai mult
Cristina-Toma COCHINESCU este candidatul la Primăria Municipiului Ploieşti din partea Partidului România Echitate, Comunitate, Onestitate (CURAJ) Cristina s-a născut şi trăieşte în Ploieşti. A susținut examenul de licență în drept la Facultatea de Drept din cadrul Universității Bucureşti (2001), absolvind ulterior cursurile postuniversitare de Drept Constituțional şi Instituții Politice ale aceleiaşi academii de învățământ superior (2005). Aceasta a fost magistrat-asistent al Curții Constituționale a României timp de 13 ani (2003 – 2016). În acest rol, s-a …Citeste mai mult
Simona Dolniceanu: Prima candidata în Cursa pentru Primăria Ploiești Simona Dolniceanu, candidata Partidului România în Acțiune, a marcat un moment important în cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Ploiești, depunând prima dosarul de candidatură. Într-un gest care o diferențiază de ceilalți candidați, Dolniceanu a ales să nu participe la sesiunile foto tradiționale în fața Biroului electoral de circumscripție, preferând în schimb să dedice timpul interacțiunii directe cu …Citeste mai mult
Nicolae Ciucă despre candidatura lui Iulian Dumitrescu la Prahova Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi despre o candidatură a lui Iulian Dumitrescu la Prahova, că este o strategie de partid pe care o gestionează aşa cum consideră el că este cel mai bine şi a precizat că nu este vorba de o singură propunere de candidatură în persoana lui Iulian Dumitrescu, transmite News.ro. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a …Citeste mai mult
Criza de Securitate în Penitenciarele Românești: O Privire Critică asupra Direcției de Siguranță și Regim Penitenciar În ultimul an, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a fost zguduită de o serie de evadări care au ridicat semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea de gestionare a crizelor de către directorul Direcției de Siguranță și Regim Penitenciar. Aceste incidente au subminat încrederea publicului în sistemul penitenciar și au pus în pericol siguranța cetățenilor. Responsabilitățile directorului sectorului includ …Citeste mai mult
Prefectura județului Prahova:Legea nr. 123/2023 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 Referitor: Legea nr. 123/2023 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 Având în vedere modificările aduse articolului art. 27 alin. (21) din Legea nr. 18/1991 și luând în considerare dispozițiile art. II al Legii nr. 123/2023 care stipulează: ”În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, deţinătorii sau moştenitorii terenurilor prevăzuţi la art. …Citeste mai mult
Spectacol umanitar „Speranță la viață pentru Călin Adrian „,, pe esplanada Winmarkt din Ploiești Publicația on line www.infoploiesticity.ro alături de Winmarkt Ploiești, în colaborare cu Asociația „Antreprenorilor de Fapte Bune „, vor organiza în data de 28.07.2023, între orele 14.00-20.00, pe esplanada WINMARKT PLOIEȘTI (B-dul Republicii 17-25) vis a vis de Palatul Culturii, spectacolul umanitar „Speranță la viață pentru Călin Adrian „, eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru Călin Adrian Teodor, un copil în vârstă de …Citeste mai mult
Traficul rutier va fi restricţionat la Azuga, până pe 3 august 2023 INFORMARE POLIŢIA RUTIERĂ PRAHOVA Având în vedere faptul că în perioada 26 iunie- 3 august 2023, pe Drumul Naţional 1, între km 135+600-137, în afara localităţii Azuga, va fi efectuată toaletarea copacilor care pun în pericol siguranţa traficului rutier, vă informăm faptul că vor fi instituite restricţii temporare de circulaţie. Vă recomandăm să vă păstraţi calmul şi să circulaţi cu …Citeste mai mult
Scandalurile se țin lanț la Aeroportul Brașov, recent deschis Scandalurile se țin lanț la Aeroportul Brașov, recent deschis. Compania Dan Air acuză controlorii de trafic că ar pune în pericol siguranța pasagerilor companiei aeriene. Dan Air, prima companie ce efectuează zboruri regulate pe Aeroportul Brașov, cel mai nou aeroport din România și cel mai nou din România, a sesizat pe pagina sa oficială de Facebook o situație delicată cu …Citeste mai mult
Alstom aduce întârzieri la metrou. Anunțul Metrolex Metrorex anunță că, în perioada imediat următoare, „programul de circulație a trenurilor de metrou, pe toate magistralele, va suferi modificări din cauza neasigurării numărului suficient de trenuri, de către Alstom Transport S.A. – prestator al serviciilor de mentenanță a trenurilor de metrou, conform graficelor de circulație asumate”. În perioada următoare, intervalele de circulație ar putea ajunge până la 10 minute …Citeste mai mult
Directoarea de la Jilava schimbată din funcție. „Mama pușcăriașilor”, Cristina Teoroc, în centrul unui nou scandal
O tânără și-a tatuat chipul lui Călin Georgescu: „Tatuaj făcut din suflet! Clienta, patriota adevărată!” a menționat artistul tatuator
Victorie, ne-am îndatorat! Împrumutul pentru căldura ploieștenilor, o „reușită” care ascunde un eșec sistemic