Acasa Diverse Barbatul care a aparut nud in copilarie pe coperta albumului „Nevermind” a trupei Nirvana, a dat in judecata formatia pentru pornografie infantila

Barbatul care a aparut nud in copilarie pe coperta albumului „Nevermind” a trupei Nirvana, a dat in judecata formatia pentru pornografie infantila

7 min read
0
0
197

Spencer Elden, barbatul al carui portret din copilarie apare pe una dintre cele mai faimoase imagini din istoria culturii pop – coperta albumului „Nevermind” al trupei Nirvana – a dat in judecata grupul rock si i-a acuzat de pornografie infantila.

Cei implicati in proces sunt Dave Grohl si Krist Novoselic din Nirvana, membrii Nirvana care inca mai sunt in viata, Courtney Love, fosta sotie a lui Kurt Cobain care este si mostenitorul acestuia, Guy Oseary si Heather Perry, managerii afacerilor lui Cobain dar si fotograful Kirk Weddle si art directorul Robert Fisher care au creat imaginea. In plus, au fost date in judecata si mai multe case de discuri si subsidiarele acestora care au lansat, distribuit sau vandut albumul in ultimii 30 de ani. O parte dintre acestea deja nu mai exista (defunctele DGC si Geffen Imprints) asa ca au fost incluse in proces si Warner Records (a avut contract care deja a expirat cu casa de discuri a lui Geffen), MC Music si Universal Music Group, care detine catalogul Nirvana in prezent.

In realitate, imaginea a fost gandita si inteleasa pana acum ca o critica la adresa capitalismului care atingea cote din ce in ce mai mari la inceputul anilor ’90. In plus, legea americana spune ca fotografiile cu copii dezbracati care nu sunt puse in ipostaze care sa ii sexualizeze in vreun fel nu sunt considerate pornografie infantila. In acelasi timp, Robert Y.Lewis, avocatul lui Elden sustine fix opusul acestei idei: imaginea intrece limita si poate fi considerata pornografie iar includerea banilor in fotografie il face pe copil sa para un muncitor sexual.

In procesul intentat entitatilor si companiilor americane, Elden acuza ca „au folosit pornografia infantila si factorul de soc al acestei imagini pentru a se promova in scopuri comerciale. Au facut acest lucru pentru a obtine notorietate, vanzari de discuri, recenzii pozitive si publicitate gratuita in presa.”

Lucrul de care s-a plans Elden in toate interviurile acordate in ultimii ani este faptul ca el personal nu a fost platit pentru imaginea respectiva. In 1991, parintii lui au fost platiti 200 de dolari pentru sedinta foto insa nu au semnat niciun act sau contract care sa permita utilizarea imaginii in spatiul public.

Intr-un interviu acordat publicatiei NPR in 2008, Rick Elden, tatal lui Spencer a povestit intreaga intamplare: „Prietenul meu Weddle, fotograful, m-a sunat si m-a intrebat daca vreau sa fac 200 de dolari si sa imi arunc copilul in piscina pentru cateva ore. Mi-a spus ca face fotografii cu copii toata saptamana si ca daca ne intalnim la centrul acvatic de al Rose Bowl, am putea sa facem niste poze. Asa ca ne-am dus si a fost o mare petrecer, nimeni nu stia ce se intampla, de fapt.” Dupa trei luni, Elden a vazut direct un poster urias cu imaginea expusa pe Tower Records de pe Sunset Boulevard din Los Angeles. Un an mai tarziu, Geffen Records i-a trimis fiului sau un ursulet de plus si un tablou comemorativ cu discul de platina pe care Nirvana il primise pentru vanzarile record ale albumului.

Intr-un material publicat in revista TIME in 2016 cand au fost aniversati 25 de ani de la lansarea albumului, Elden a declarat ca „am fost suparat un pic. Am incercat sa intru in contact cu membrii trupei dar nu am intalnit pe nimeni. Nu am primit nici un telefon, nimic. M-am trezit ca sunt implicat in acest proiect aniversar dar mi se pare ca sunt faimos pentru nimic, nu am facut nimic inafara de aparitia de pe coperta albumului.” La vremea respectiva, tanarul a recunoscut ca i se pare un concept genial si si-a tatuat numele „Nevermind” pe piet. In acelasi timp, sustinea ca „Toata lumea mi-a vazut penisul. Mi se pare ca mi-au cam fost incalcate drepturile umane.”

Pe langa melodii, Cobain si colegii sai au fost creditati pentru revenirea culturii punk in randul adolescentilor si tinerilor care au crescut in anii ’90. Influenta lor s-a manifestat dincolo de muzica in filme, moda, beauty si retail.

Albumul s-a vandut in peste 30 de milioane de exemplare si a devenit unul dintre cele mai bine vandute materiale din istorie. In 1999 a fost premiat cu discul de diamant de catre RIAA, a fost adaugat in biblioteca nationala a inregistrarilor americane si inclus in majoritatea clasamentelor importante care decid cele mai bune cantece si albume aparute vreodata.

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Diverse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Vlad Cristian Timiș, fiul patronului Cris-Tim, cel mai mare producător de mezeluri din România, arestat pentru trafic cu cocaina

Vlad-Cristian Timiș, fiul patronului Cris-Tim, cel mai mare producător de mezeluri din Rom…