Acasa Front Avem vaccin, dar nu e bun ca-i a lu’ Putin!

Avem vaccin, dar nu e bun ca-i a lu’ Putin!

3 min read
0
0
107

Vladimir Putin a prezentat ceea ce, teoretic, ar trebui să fie cea mai importantă descoperire medicală pentru omenire, din ultimi ani.

Pe când toată planeta se chinuieşte să găsească un vaccin anti-COVID, în timp record, Rusia susţine că deţine deja formula magică, cu care ar fi fost injectată chiar fiica lui Vladimir Putin.
„Sputnik-V“ e, teoretic, doza la care lucrează companii farmaceutice din întreaga lume. Americanii au pompat milioane de dolari în proiectul lor, numai cei de la Moderna primind peste 950 de milioane de dolari, pentru a furniza vaccinul anti-COVID, măcar până în primele luni din 2021.
Rusia a declarat însă că a câştigat deja cursa pentru oprirea pandemiei. Problema e că, potrivit tuturor surselor din afara Rusiei, nu prea există date ştiinţifice care să dovedească rezultatele medicale şi lipsa efectelor secundare ale acestui vaccin. De fapt, scepticii susţin că întreaga poveste nu e altceva decât o lovitură de imagine, pe care încearcă să o dea Vladimir Putin într-un război rece, fără sfârşit, cu Statele Unite.

Se pare ca ambițiile puterilor mondiale se deruleaza in continuare intr-un interminabil razboi rece. Daca omenirea s-ar afla intr-un real impas si sfarsitul speciei ar fi iminent, liderii lumii ar fi intr-o stransa coalitie in lupta cu pandemia. Insa in aceste momente de maxima alerta ( asa cum ni se transmite) vedem natiunile planetei si mai separate. Daca Rusia reușeste realizarea unui vaccin, pentru celelalte puteri ” invinse” , medicamentul descoperit de Rusia nu e bun. Daca China reuseste sa scoata o alta varianta a vaccinului, aceasta nu va fi acceptata de SUA, pentru ca ar fi o recunoastere a infrangerii in plan medical. Asa ca ambitiile politice si de imagine sunt mai importante decat sanatatea populatiei planetei. Nu suntem in colaps putem trage o concluzie urmarind politica mondiala. „A lu’ ala nu e bun….nici a lu’ ala! Al meu e bun!”

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Front

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Un elev de la Şcoala de Poliţie Câmpina a salvat doi politisti si un jandarm

Un elev de la Şcoala de Poliţie Câmpina a fost salvator pentru doi poliţişti şi un jandarm…