09 martie, 2026
Acasa Diverse A găsit un BMW pe DN1 între Ploiești și Campina și la furat cu platforma

A găsit un BMW pe DN1 între Ploiești și Campina și la furat cu platforma

6 min read
0
0
658

Un tânăr în vârstă de 19 ani care a avut ghinionul să rămână în pană cu mașina pe DN1, între Câmpina și Ploiești, a trecut printr-un calvar din cauza unor hoți cu tupeu.

Pentru că nu a avut o soluție imediată să transporte BMW-ul defect într-un service, șoferul a fost nevoit să-l abandoneze în locul în care a cedat. Câteva zile mai târziu avea să constate că mașina pe care abia și-o cumpărase a dispărut fără urmă.

Tânărul de 19 ani din Florești, județul Prahova, se întorcea de la serviciu în seara zilei de 25 aprilie 2023. Când a ajuns la intersecția DN1 cu drumul județean care duce spre comuna Florești, motorul autoturismului BMW a cedat. Șoferul a realizat că nu era o defecțiune banală, întrucât de la compartimentul motor începuse să iasă fum dens.

A reușit să potolească începutul de incendiu și, cu ajutorul prietenului care-l însoțea, a împins mașina cât mai aproape de marginea drumului pentru a nu încurca traficul. În perioada imediat următoare, din cauza faptului că nu a deținut suma de bani necesară transportării autoturismului la domiciliu pe platformă, tânărul l-a lăsat în același loc, fiind observat în fiecare zi, inclusiv la data de 28.04.2023, orele 22:00. Abia în data de 29 aprilie șoferul a reușit să facă rost de bani și a mers în locul unde își abandonase BMW-ul pentru a-l transporta acasă doar că a avut surpriza să constate că mașina lui nu se mai află acolo.

A cerut imediat ajutorul polițiștilor care au început cercetarea verificând imaginile surprinse de camerele de luat vederi. Așa au descoperit că BMW-ul fusese ridicat cu o platformă și transportat tot în localitatea Florești, la această manevră participând șoferul platformei, dar și alți doi bărbați.

Urma lor a fost luată imediat. Polițiștii au dat mai întâi de cel care deținea platforma de transport, urmărind plăcuțele de înmatriculare. Bărbatul n-a avut nicio vină. Acesta fusese contactat de doi clienți care l-au apelat telefonic folosind datele postate pe un site de mică publicitate. A explicat că nu i s-a părut nimic suspect atâta vreme cât cel care părea că deține BMW-ul ”a deschis portiera fără niciun efort şi fără să folosească o cheie”. A transportat mașina la adresa indicată, fiind plătit pentru acest serviciu.

Fiind audiat, bărbatul care a inițiat furtul mașinii a explicat că observase pe marginea drumului BMW-ul parcat și s-a gândit că cineva l-a abandonat, așa că a decis să-l fure și ulterior să-l vândă sau să valorifice piesele.

Pentru că nu avea permis de conducere și-a luat un partener care să-i ofere transport. Inițial cei doi au încercat să fure mașina legând-o cu niște funii, dar n-au reușit să o tracteze. Ulterior au căutat un număr de telefon al unui serviciu de tractări auto, reușind în final să fure mașina cu ajutorul unei platforme.

Bărbatul care a furat BMW-ul a fost trimis în judecată pentru furt, fiind condamnat de Judecătoria Câmpina la un 1 an și 6 luni de închisoare. Acesta se află în arest preventiv încă din luna mai 2023, când a fost prins de poliție, iar instanța a decis să mențină măsura preventivă.

Sentința Judecătoriei Câmpina nu este definitivă.

Sursa: ziare.com

 

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Diverse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

„Blestemat să fii, Bolojane!” Postarea care aprinde scandalul despre românii cu dizabilități

O reacție dură a venit din partea liderului sindical al angajaților din penitenciare, Cosm…

Most Recent

Incarca mai multe