Front JustițiePolițist obligat să poarte brățară electronică după un ordin de protecție By RedactiePosted on 05/08/20262 min read0 0 31 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Un polițist în vârstă de 42 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin a fost obligat de instanță să poarte un dispozitiv electronic de monitorizare, după emiterea unui ordin de protecție pe numele său. Decizia a fost pronunțată marți, 4 august 2026, de Tribunalul Caraș-Severin, măsura fiind valabilă timp de trei luni.Cazul a atras atenția organelor de cercetare penală, dar și a conducerii IPJ Caraș-Severin, care a declanșat verificări interne. Potrivit informațiilor transmise de inspectorat, polițistul din Caransebeș este vizat într-un dosar penal complex, fiind cercetat pentru hărțuire, abuz în serviciu și omisiunea sesizării.În paralel cu ancheta penală, la nivelul IPJ Caraș-Severin a fost demarată procedura de cercetare prealabilă împotriva angajatului. Măsurile administrative sau disciplinare vor fi stabilite în funcție de concluziile verificărilor și de evoluția dosarului.Reprezentanții inspectoratului au transmis o poziție fermă, subliniind că instituția nu va acoperi abaterile propriilor angajați:„Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin se delimitează ferm de orice comportament care contravine legii, normelor de conduită și principiilor care guvernează exercitarea profesiei de polițist, nu tolerează astfel de fapte și va dispune toate măsurile legale și administrative care se impun.”
Valentin Rotaru, fost agent principal la Biroul Drumuri Naționale din cadrul IPJ Prahova, condamnat la 4 ani și 7 luni cu executare
Patru polițiști rutieri, condamnați la închisoare cu executare în dosarul „Pizza la Rutieră”. Restaurantul Mamma Mia oferea mâncare gratuită în schimbul clemenței în trafic