Acasa Front ȘANTAJ ȘI FALS ÎN PARLAMENT? Decizie explozivă a PSD și AUR pentru salvarea moțiunii împotriva Guvernului Bolojan!

ȘANTAJ ȘI FALS ÎN PARLAMENT? Decizie explozivă a PSD și AUR pentru salvarea moțiunii împotriva Guvernului Bolojan!

3 min read
0
0
55

Scandal uriaș în Camera Deputaților, după ce conducerea instituției, controlată de PSD și AUR în Biroul Permanent, a decis marți desființarea grupului parlamentar „Uniți pentru România”, format din disidenții partidului POT, condus de Anamaria Gavrilă. Mai grav, decizia vine după ce aceeași conducere recunoscuse oficial grupul pe 21 aprilie, iar acum și-a anulat propriul vot, fapt care ridică semne serioase de întrebare asupra legalității procedurii.

Tot mai multe voci susțin că în spatele acestei mișcări s-ar afla un posibil șantaj politic, urmat de acte de fals administrative, pentru a schimba raportul de forțe înaintea moțiunii de cenzură depuse de PSD și AUR împotriva Guvernului Bolojan.

Prin dispariția noului grup parlamentar, calculele politice se schimbă radical, iar suspiciunile privind presiuni exercitate asupra unor deputați devin tot mai puternice. Opoziția vorbește deja despre o operațiune orchestrată pentru controlul votului din Parlament.

Deputatul USR Cătălin Drulă a acuzat public PSD de fraudă și a afirmat că totul reprezintă un „troc murdar” între PSD și AUR pentru a salva grupul POT ( care nu poate fi salvat decât cu cei 10 deputați)  și pentru a menține influența politică în Parlament. Potrivit acestuia, realitatea juridică a fost ignorată în mod deliberat.

Grupul „Uniți pentru România”, care urma să fie condus de deputatul Răzvan Mirel Chiriță, a fost eliminat înainte de a funcționa efectiv. Cu 7 voturi din 13 în Biroul Permanent, PSD și AUR au decis totul.

După această mutare fără precedent, întrebarea care planează asupra Parlamentului este una gravă: asistăm la o simplă manevră politică sau la un caz de șantaj urmat de fals în acte oficiale?

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Front
Comments are closed.

Check Also

Jocurile de noroc, interzise în municipiul Câmpina. Decizie adoptată de Consiliul Local

Municipiul Câmpina devine una dintre primele localități din județul Prahova care ia măsuri…