Acasa Front Sociologul Mirel Paladarisca are un al doi-lea dosar penal

Sociologul Mirel Paladarisca are un al doi-lea dosar penal

2 min read
0
0
582

Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, a fost trimis în judecată, luna trecută, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de ”refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”.

Conform unui răspuns trimis G4Media.ro de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, care a instrumentat dosarul, la data de 8 octombrie 2020, în jurul orei 23.30, Palada a condus un autovehicul marca Mercedes pe strada C.A. Rosetti nr. 32 din municipiul Bucureşti, ”emanând halenă alcoolică, a fost condus la sediul INML, unde a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.” În prezent, dosarul se află în procedură de Cameră Preliminară la Judecătoria Sectorului 2.

În mai 2021, Palada a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti, la 6 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, cu un termen de supraveghere de 2 ani, fiind acuzat de lovirea, într-o emisiune TV, a senatorului USR Mihai Goţiu. Incidentul a avut loc în 2017. Prin aceeaşi sentinţă, Palada a fost obligat să îi achite lui Goţiu suma de 5.000 de euro daune morale.

Judecătorii au mai dispus ca pedeapsa cu amânare să se transforme în una cu executare în cazul în care inculpatul mai săvârşeşte o infracţiune pe parcursul termenului de supraveghere. În această situaţie, infracţiunea de refuz al prelevării de probe biologice nu va fi luată în considerare deoarece a fost săvârşită înainte de decizia din dosarul de lovire.

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Front

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Paradoxul România–Bulgaria! Percepția de „mai săraci” vs realitatea drumului spre euro

Timp de mulți ani, în Europa de Est a existat o percepție destul de răspândită că Bulgaria…