Front SocialMunicipiul Buzău. A început distribuirea pachetelor pentru persoane defavorizate Andrei MureșanuPosted on 07/12/20222 min read0 0 596 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Cea de-a cincea tranșă de alimente acordate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), a început să fie distribuită persoanelor defavorizate din județul Buzău, o acțiune coordonată de reprezentanții Instituției Prefectului.Aceste ajutoare sunt destinate familiilor și persoanelor singure, care beneficiază de venit minim garantat acordat în baza Legii 416/20101, persoanele beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii 277/2010, persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente de alte situații asemănătoare și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele care locuiesc în așezările informale, pe baza listei comunicate de către reprezentantul legal al unității administrativ-teritoriale.În total, la nivelul județului, vor fi distribuite 46.325 de pachete, iar ajutoarele constă în produse alimentare neperisabile, ce vor fi recepționate etapizat, pe localități, distribuirea efectivă a pachetelor către beneficiarii de drept urmând a se face cu prioritate. Pachetele vor conține făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve de carne de vită și porc, pate, compot și gem.Sursa:https://opiniabuzau.ro/inceput-distribuirea-pachetelor-pentru-persoane-defavorizate/
Cezar Ouatu propune o lege surprinzătoare: Interzicerea playback-ului pentru cântăreții sub 50 de ani. „Va aduce mulți bani la buget”
Insolvența echipei Petrolul! Când „o nouă șansă” este doar o factură de 7,5 milioane de euro lăsată pe masă