SocialGrevă, timp de două ore, a angajaților societății de transport public din PloieștiAngajaţii de la Transport Călători Express (TCE), fosta Regie Autonomă de Transport Public Ploieşti, transformată în societate comercială, au intrat astăzi în grevă, timp de două ore, în semn de protest față de starea financiară dezastruasă a societății și de vechimea parcului auto. Prin acțiunea lor de protest, desfășurată astăzi în intervalul orar 9-11, șoferii și vatmanii societății de transport în comun din municipiul …Citeste mai mult
SocialAngajații Transport Călători Expres Ploiești amenință cu declanșarea grevei generaleCirca 100 de angajați ai societății Transport Călători Expres Ploiești au pichetat, vineri după-amiază, Palatul Administrativ din municipiu, în timpul şedinţei Consiliului Local Ploieşti, protestatarii amenințând cu declanșarea grevei generale. Angajații TCE Ploiești, societate care are ca acționar unic Consiliul Local, susţin că firma de transport public are probleme financiare grave, iar starea vehiculelor cu care se face transportul călătorilor în municipiu este precară, siguranţa …Citeste mai mult
SocialGrevă japoneză la TCE PloieștiAngajaţii de la Transport Călători Express (TCE), fosta Regie Autonomă de Transport Public Ploieşti, transformată în societate comercială, au intrat astăzi în grevă japoneză. Aproximativ 20 de şoferi angajaţi ai societăţii de transport în comun se află în acest moment în parcarea unităţii în semn de protest faţă de politica dusă de management. Prin acțiunea lor de protest, șoferii societății de transport …Citeste mai mult
SocialAbonamentele de transport rutier pentru elevi, decontate integralAbonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanțe de până la 50 de kilometri vor fi decontate integral, aceasta fiind una dintre măsurile de reducere a abandonului școlar, în condițiile în care principala cauză o reprezintă costurile aferente participării la cursuri. Decizia a fost luată, miercuri, de Guvern, printr-o Ordonanță de Urgență, având în vedere faptul că …Citeste mai mult
ANAF Ploiești, blocat de un protest spontan al angajaților. Activitatea cu publicul a fost suspendată