actualitate FrontPrimarul Polițeanu recunoaște! Când un obiect de metal e mai puternic decât Primarul PloieștiuluiPrimarul Ploieștiului recunoaște oficial, în scris, că bariera montată lângă blocul A1 de pe B‑dul Republicii nr. 17B este ilegală. Documentul transmis către MediaSud confirmă fără echivoc, nu există Autorizație de Construire, iar bariera se află pe domeniul public, încălcând legislația în vigoare. Mai mult, Primăria anunță că a fost întocmit un ordin de desființare, trimis spre semnare, conform HCL …Citeste mai mult
Front PloieștiSpațiile ilegale desființate la piața centrala din Ploiesti! Primarul Mihai Polițeanu a supravegheat personal procesulLuni dimineață, primarul Mihai Polițeanu a vizitat zona piețelor din Ploiesti pentru a monitoriza demararea procesului de desființare a spațiilor ilegale. Decizia administrației locale vizează restabilirea ordinii și conformitatea cu reglementările legale, un pas necesar pentru modernizarea piețelor. În cadrul vizitei, edilul a discutat direct cu florăresele și reprezentanții conducerii Hale și Piețe, asigurându-se că toți cei implicați înțeleg motivele …Citeste mai mult
De la dizabilitate la abilitate! Ploieștiul inaugurează un centru de zi modern, destinat adulților cu dizabilități