EvenimentProgramul oficial al manifestărilor artistice dedicate Centenarului Marii Uniri de 1 Decembrie de la PloieştiPrimăria Municipiului Ploieşti şi Garnizoana Ploieşti invită ploieştenii să participe la acţiunile organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie 2018. Ziua de 1 decembrie 2018 marchează împlinirea a 100 de ani de la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, în anul 1918, și reprezintă un simbol al unității de neam și de credință. Data de 1 …Citeste mai mult
OpiniiSĂ SE ȘTIE! (II)Continuăm să vă prezentăm documentarea făcută de prof. univ. dr. ION COJA, din care trebuie să înțelegem că Ungaria așa zis Mare nu a existat decât în minţile înfierbântate care confundă realitatea cu visurile deşarte de mărire! Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi …Citeste mai mult
DiverseLa Ploiești, Proiectul Educațional „CAUTĂ EROII LA TINE ACASĂ”În semn de omagiu adus eroilor, suprema valoare a națiunii române vechi și contemporane, celor ce au zidit România Mare, Primăria Municipiului Ploiești și Inspectoratul Școlar al Județului Prahova derulează, Proiectul Educațional „CAUTĂ EROII LA TINE ACASĂ”. Acțiunea a fost propusă de primarul municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, și inițiată, încă din luna noiembrie 2016, în pragul sărbătoririi Zilei Naționale …Citeste mai mult
Gersim Development în faliment. Țeparii de la City Gate intră în insolvență – administratorul judiciar, inculpat în dosar