Front Justiție OpiniiRomânia, țara procurorilor: perioada în care corupția a intrat pentru prima dată în defensivăAnii în care Laura Codruța Kövesi conducea Direcția Națională Anticorupție au rămas în memoria colectivă drept una dintre cele mai tensionate și controversate perioade din istoria recentă a României. În timpul mandatelor lui Traian Băsescu, iar ulterior și în primii ani ai administrației Klaus Iohannis, România a trăit ceea ce mulți au numit „epoca procurorilor”. Aproape zilnic apăreau imagini cu …Citeste mai mult
Front JustițieLaura Codruța Kovesi a câștigat si cel de-al treilea proces cu Inspecția JudiciarăFosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi a câștigat, marți, și cel de-al treilea proces cu Inspecția Judiciară, care o acuza că nu ar fi respectat confidenţialitatea lucrărilor şi a inserat într-un comunicat de presă pasaje din discuţii care vizau dosarul familiei Cosma, acestea fiind probe în acea cauză. Curtea Supremă a respins ca nefondat recursul Inspecției Judiciare, care contestase …Citeste mai mult
JustițieLaura Kovesi a fost pusa sub urmarire penala pe motiv ca ar fi coordonat un grup infractional organizat initiat de procurorii „Portocală” si „Lucică” de la DNA PloiestiSe anunta a fi beton cel de-al doilea dosar in care Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ) a declansat urmarirea penala fata de fosta sefa DNA Laura Kovesi (foto). SIIJ a facut publice vineri, 8 martie 2019, acuzatiile la adresa Laurei Kovesi, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul PICCJ, comunicat in care insa, spre deosebire de alte cazuri, nu se …Citeste mai mult
JustițiePlangere penală facută de Sebastian Ghiță împotriva judecătorului Gheorghe Casandrescu de la Curtea de Apel Ploiești pentru apartenența la grup infracțional organizatFostul deputat Sebastian Ghita a depus plangere penala la Sectia pentru investigarea infractiunilor din Justitie impotriva judecatorul Gheorghe Casandrescu de la Curtea de Apel Ploiesti, in prezent pensionat, cel care l-a privat pe Ghita de dreptul la aparare si care a permis ca in dosarul de extradare a sa din Serbia sa fie reprezentat de un avocat din oficiu care, halucinant, …Citeste mai mult
Opinii„N-am să renunț în a fi!”„N-am să renunț în a fi!”, așa a zis Carmen Dan, fix in timpul intervenției din emisiunea la care eram invitat. La RTV, normal… E PSD-istă, așa că e de înțeles. Nu ne luăm din asta. Subiectul a trecut, după care… bomba! Koveși la CEDO!!! Băi, mă lași? Adică furnizoarea de spețe se plânge la ăia? Tare de tot! Mă întreabă …Citeste mai mult
JustițieServiciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie are un nou șefServiciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) va fi condus, de săptămâna viitoare, de către procurorul Marin Nicolae, delegat vineri în acest sens de către procurorul general Augustin Lazăr, a anunţat vineri seara procurorul şef adjunct al DNA, Călin Nistor. „Astăzi a fost delegat un procuror şef serviciu din cadrul Structurii Centrale, care va conduce, de luni, Serviciul Teritorial …Citeste mai mult
JustițieProcurorul Negulescu acuzat că a avut înțelegeri ilegale cu trei cămătariUn nou denunţ a fost depus la Înalta Curte de Casație și Justiție pe numele lui Mircea Negulescu, zis „Portocală”, acuzat fiind că ar fi obţinut ilegal terenul pe care şi-a ridicat o casă într-un sat din Prahova. Mai mult, anumite facturi pentru construcţia casei procurorului ar fi fost achitate de către un cămătar din Comarnic, iar alţi doi cămătari, …Citeste mai mult
OpiniiNEAM răcoritOk, ne-am răcorit! Acum să analizăm… Vor scoate iarăsi trupele în stradă. N-au altă soluție. După, începe războiul de uzură. Iohannis nu o poate demite pe Codruța. Ar pierde tot, imediat. Și așa pierde, pe termen lung, dar va alege varianta fară riscuri imediate. Dacă acceptă revocarea va rămâne singur, fară suportul Pieței Victoriei și cu o intreagă clasă politică …Citeste mai mult
JustițieProcesul intentat de Kovesi postului de televiziune Antena 3, suspendatProcesul intentat de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, postului de televiziune Antena 3 si unor angajaţi ai acestuia a fost suspendat, marţi, de Curtea de Apel Ploiesti până la judecarea unui alt dosar privind o cerere de intervenţie în favoarea unuia dintre pârâţi. Completul de judecată de la Curtea de Apel Ploieşti a suspendat, cadrul …Citeste mai mult
JustițieCurtea de Apel Ploiești a stabilit un nou termen în procesul Kovesi – Antena 3Curtea de Apel Ploiești a amânat din nou, miercuri, judecata în dosarul în care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a acționat în instanță postul de televiziune A3 și mai mulți jurnaliști, acordând termen pentru data de 20 septembrie. Decizia de amânare a fost luată după ce instanta de judecată a respins cererea de intervenţie accesorie depusă de firma care deţine …Citeste mai mult
Suspiciuni de fapte penale la SJU Ploiești: peste 400.000 de lei plătiți pentru interpretări RMN considerate nejustificate