SportScandalul inventat asistentului medical de la CSM Ploiești urmărește să abată atenția de la problemele grave din cadrul clubuluiUltimul scandal „cusut cu ață albă” în care a fost implicat asistentul medical al echipei de junioare din cadrul secției de handbal a CSM Ploiești se pare că a avut doar darul de a băga sub preș alte nereguli care se petrec în cadrul clubului care se petrec din cauza impotenței conducerii atât a clubului, cât și a administrației locale. …Citeste mai mult
Prefectul de Prahova, Daniel Nicodim, a demisionat! Motivul invocat: „PNL a devenit partid de opoziție”
Jazzul revine la Ploiești! Patru zile, artiști din opt țări și un festival care continuă o poveste începută în 1969
„Justițiarul de Berceni” a fost reținut la Ploiești pentru 24 de ore. El este vizat într-un dosar de agresiune și sechestrare