JustițieÎn dosarul Mineriada, procurorii publică fotografiile a peste 100 de persoane reţinute în 13 iunie 1990, pentru găsirea acestoraFotografiile a peste 100 de persoane reţinute în 13 iunie 1990, la Mineriadă, au fost publicate, vineri, pe site-ul Ministerul Public, astfel încât acestea să poată fi găsite cu ajutorul populaţiei. Ministerul Public spune că nu are date suficiente care să poată duce la identificarea acestora întrucât au fost indicate în albumele foto realizate în incinta U.M. Măgurele numai cu …Citeste mai mult
JustițieVirgil Măgureanu la Parchetul General în dosarul MineriadaFostul director al SRI, Virgil Măgureanu, s-a prezentat miercuri la Parchetul General pentru a fi audiat de procurorii militari în dosarul „Mineriada”, în care este acuzat de infracțiuni contra umanității. Foști conducători din perioada iunie 1990 sunt chemați la Parchet pentru a li se aduce la cunoștință faptul că au calitatea de inculpat în acest dosar. Până în prezent, s-au …Citeste mai mult
Administrația locală, între lege și realitatea politică. Două lucrări semnate de conf. univ. dr. Mihai Cristian Apostolache explică mecanismele juridice ale puterii locale
ZIUA 2: Bariera ilegală de pe Bulevardul Republicii nr. 17B rezistă în continuare. Primăria Ploiești nu a pus în aplicare nici astăzi Dispoziția de demolare nr. 2984/2026