Funcționar public din Ploiești în incompatibilitate Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul unor funcţionari publici, unul fiind în Ploiești. Astfel, MĂNTOIU ANABELL OLIMPIA, actual Şef Serviciu în cadrul Ministerului Mediului şi fost Funcţionar public în cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti, în perioada 31 mai 2017 – 02 aprilie 2018, a deţinut simultan calitatea de funcţionar public în cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti şi …Citeste mai mult
Iulian Dumitrescu a demisionat de la conducerea grupului PNL din Senat Iulian Dumitrescu a anunţat luni, în şedinţa Biroului Executiv al PNL, că a demisionat din funcţia de lider al grupului senatorilor liberali. Decizia a venit în urma unei discuţii cu preşedintele PNL, Ludovic Orban. Ludovic Orban l-a propus pe senatorul Florin Cîţu să preia funcţia de lider al senatorilor PNL. „Decizia domnului Iulian Dumitrescu de a se retrage de la conducerea grupului …Citeste mai mult
Partidul Neoliberal a adoptat o Rezoluție prin care precizează poziționarea formațiunii în actualul context politic românesc Partidul Neoliberal, prin Biroul Permanent Național întrunit la Arad, pe data de 20 octombrie 2018, cu prezența Președintelui PN, Cătălin Beciu, a Secretarului general Mihai Corbea și a liderilor naționali și zonali ai partidului a adoptat o Rezoluție prin care precizează aspecte importante legate de poziționarea formațiunii în actualul context politic românesc și se se delimitează de politica principalelor partide …Citeste mai mult
Cum poţi afla dacă CNP-ul tău a votat la referendum Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a publicat pe pagina sa web un ghid pe care românii îl pot folosi pentru a afla dacă CNP-ul lor apare pe listele cu votanţi în dreptul persoanelor care au participat la scrutin. Dacă nu votaţi la referendumul din 6-7 octombrie 2018, dar vreţi să ştiţi dacă Codul vostru Numeric Personal …Citeste mai mult
Principalele nereguli sesizate de Asociaţia Pro Democraţia în prima zi a referendumului Asociaţia Pro Democraţia (APD), organizaţie neguvernamentală, non-profit şi neafiliată politic, s-a implicat în observarea referendumului din 6-7 octombrie 2018. APD a mobilizat aproximativ 200 de observatori (observatori fixi şi echipe mobile) în ţară şi străinătate şi a pus la dispoziţia cetăţenilor din întreaga ţară numărul 0771.620.661 pentru a sesiza nereguli şi fraude în secţiile de votare. Până la ora 18:00, …Citeste mai mult
Potrivit AEP, 18.951.721 de alegători figurau în 2 octombrie în Registrul electoral, din care 672.187 au domiciliul în străinătate Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral până marţi, 2 octombrie, este de 18.951.721, din care 672.187 de cetăţeni români au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, a transmis Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Pentru referendumul din 6-7 octombrie, în ţară vor fi 18.662 de secţii de votare, iar în străinătate 377. Potrivit AEP, 18.279.534 de alegători au domiciliul …Citeste mai mult
DIICOT a clasat dosarul în care Dăncilă a fost reclamată de Orban pentru înaltă trădare DIICOT a clasat dosarul în care preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă pentru înaltă trădare, în legătură cu memorandumul privind mutarea Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Potrivit unui comunicat al DIICOT, dosarul a fost închis deoarece faptele nu există. „Prin ordonanţa din data de 27 septembrie 2018 procurorii …Citeste mai mult
Tehnocrația între mit și realitate Cuvintele „tehnocrat” și „tehnocrație” sunt foarte des folosite în ultimul timp în discursul public din România. Se pare că ele au fost create în 1919 de către inginerul american W. H. Smith pentru a desemna un mod de organizare a vieții economice inspirat din principiile raționale ale științelor naturii. Audiența acestui curent a fost amplificată apoi de efectele dezastruoase ale …Citeste mai mult
Astăzi, Ziua Internațională a Democrației An de an, din 2008 încoace, la 15 septembrie, comunitatea internațională celebrează democrația, o valoare universală, adesea greu încercată, bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și cu participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor. Iniţiativa acestei sărbători a aparţinut unui grup de 8 state, între care și România. …Citeste mai mult
Din 565 documente, 337 sunt active în protocoale semnate între SRI şi instituţii din 1990 Preşedintele comisiei parlamentare de control a activităţii Serviciului Român de Informații, Claudiu Manda, a declarat, joi, după audierea directorului SRI, Eduard Hellvig, că au fost 565 de protocoale, acorduri şi documente încheiate între SRI şi instituţii, din anul 1990, menţionând că 337 sunt încă active. „Sunt semnate protocoale între SRI şi instituţii, cred că din anul 1990. În total, au …Citeste mai mult
Astra Vagoane contestă în instanță decizia CNSC privind licitația pentru cele 20 de tramvaie noi ale Ploieștiului
INTERVENȚIE SCĂPATĂ DE SUB CONTROL: 5 polițiști se luptă minute în șir cu un tânăr în șort. Lipsa Taserelor îi lasă fără soluții