Senatul va trimite Parchetului de pe lângă ÎCCJ documente clasificate privind Revoluţia din 1989 Conducerea Senatului a decis, luni, să trimită către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie documentele privind Revoluţia din 1989, care au stat la baza Comisiei de anchetă, chiar dacă sunt documente clasificate, urmând ca procurorii să se ocupe de declasificarea lor, informează Mediafax. Parchetul de pe lângă ÎCCJ – Secţia Parchetelor Militare a solicitat, prin intermediul …Citeste mai mult
Carmen Dan: Căutarea lui Sebastian Ghiță nu a fost abandonată Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat luni că Sebastian Ghiță este în continuare căutat, acest proces nefiind „abandonat sau tergiversat”. „Îl căutăm (pe Sebastian Ghiță — n.r). Aceste căutări n-au fost nicicum abandonate sau tergiversate, ele se desfășoară sub directa îndrumare a procurorului de caz”, a afirmat ministrul, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpress. Fostul deputat Sebastian Ghiță a …Citeste mai mult
Fiul lui PELE condamnat la 33 de ani închisoare Fiul legendarului fotbalist brazilian Pele, Edison „Edinho” Chobli do Nascimento, a fost condamnat în apel la 12 ani și 10 luni de închisoare pentru spălare de bani, au anunțat avocații săi, citați de AFP, scrie Agerpres. Vineri seara, Pele junior s-a predat autorităților, la comisariatul din orașul Santos, pentru a începe efectuarea pedepsei. Edinho (46 ani) fusese condamnat, la finele …Citeste mai mult
Profesorul de la UPG Ploiești, acuzat luare de mită și evaziune fiscală, trimis în judecată Un profesor de la Universitatea de Petrol și Gaze (UPG) Ploiești a fost trimis în judecată pentru luare de mită și pentru evaziune fiscală, el fiind acuzat că a pretins și primit de la masteranzi și studenți bonuri valorice de benzină în schimbul promovării examenelor. Potrivit unui comunicat transmis vineri de Direcția Generală Anticorupție (DGA), procurorul desemnat din cadrul Parchetului …Citeste mai mult
Ion Caramitru audiat la Parchetul General în dosarul Revoluției Directorul Teatrului Național București, Ion Caramitru, fost membru al Biroului Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, s-a prezentat joi la Parchetul General, pentru a fi audiat, în calitate de martor, în dosarul Revoluției. „Am fost audiat, la cerere, în 1997-2000, când a fost comisia parlamentară de anchetă, apoi tot la cerere am făcut declaraţii când generalul Voinea ancheta aceste dosare şi …Citeste mai mult
Procurorul Cătălin Ceort, de la Parchetul General, pus sub control judiciar pentru luare de mită Procurorul Cătălin Ceort, de la Secția de Urmărire Penală a Parchetului General, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, de procurorii DNA, pentru luare de mită. Potrivit anchetatorilor, acesta a pretins 260.000 de euro de la un om de afaceri, prin intermediul unui avocat, pentru adoptarea unei soluții favorabile într-un dosar în care omul de afaceri era …Citeste mai mult
Iohannis ghinion Magistraţii Curţii de Apel Piteşti s-au pronunţat în dosarul privind casa familiei Iohannis din Sibiu, pierdută definitiv în urma procesului de la Curtea de Apel Braşov, împotriva deciziei familia preşedintelui formulând o contestaţie în anulare. Președintele Klaus Iohannis a pierdut procesul, astfel că rămâne cu doar 5 case. Contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanţei din noiembrie 2015, …Citeste mai mult
Laura Codruța Kovesi la Curtea de Apel Ploiești UPDATE: Curtea de Apel Ploiești a amânat, miercuri, pentru 4 aprilie, judecarea procesului dintre procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și postul de televiziune Antena 3 și mai mulți jurnaliști. La acest prim termen de la Curtea de Apel Ploiești, a fost prezentă Kovesi, celelalte părți lipsind. Instanța a dispus amânarea judecății în acest dosar, având în vedere cererile formulate de …Citeste mai mult
Fostul procuror Aurelian Mihăilă, acuzat în dosarul lui Sebastian Ghiță: „Este o răzbunare a procurorului Negulescu” Fostul adjunct al șefului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Aurelian Mihăilă, a negat marți acuzațiile aduse în dosarul lui Sebastian Ghiță și a foștilor șefi din Parchet și Poliție, declarând că toate declaraţiile date de Negulescu sunt „minciuni sfruntate” și a arătat că nu este vorba decât o răzbunare din partea procurorului Mircea Negulescu. Înalta Curte de Casaţie …Citeste mai mult
Sorin Ovidiu Vîntu, CONDAMNAT definitiv la 8 ani de închisoare în dosarul devalizării FNI Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, marţi, de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la opt ani de închisoare în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), decizia fiind definitivă. „Condamnă pe inculpatul Vîntu Sorin-Ovidiu la pedeapsa de 5 ani închisoare, la care, potrivit art.36, alin.1 din noul Cod penal, adaugă sporul de 3 ani închisoare, pentru …Citeste mai mult
Astra Vagoane contestă în instanță decizia CNSC privind licitația pentru cele 20 de tramvaie noi ale Ploieștiului