JustițieUdrea şi Bica, în arest preventiv pentru două luni, anunţă şeful biroului Interpol Costa Rica
EconomicLicitaţie pentru studiul de fezabilitate şi proiectare pentru drumul de mare viteză Ploieşti-Paşcani
PoliticăPotrivit AEP, 18.951.721 de alegători figurau în 2 octombrie în Registrul electoral, din care 672.187 au domiciliul în străinătate
SportPreţul unui bilet la meciul România – Liechstenstein, din preliminariile pentru Euro 2019 pentru tineret, de la Ploiești, este 10 lei
SportSelecţie de copii la gimnastică, în premieră, la Ploieşti, cu Bellu, Iordache, Urzică, în colaborare cu MTS, COSR şi FRG
SocialNoua lege a asociațiilor de proprietari a intrat în vigoare. Vezi care sunt principalele schimbări
Astra Vagoane contestă în instanță decizia CNSC privind licitația pentru cele 20 de tramvaie noi ale Ploieștiului
INTERVENȚIE SCĂPATĂ DE SUB CONTROL: 5 polițiști se luptă minute în șir cu un tânăr în șort. Lipsa Taserelor îi lasă fără soluții