EvenimentIncendiu puternic la clubul Bamboo din Capitală By RedactiaPosted on 21/01/20172 min read0 0 564 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clubul Bamboo din Capitală, potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov. ISU informează că 38 de persoane au ajuns la spital în urma incendiului de la clubul Bamboo, dintre care 21 de victime transportate de SMURD și SABIF, iar 17 cu mijloace proprii.La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat o linie telefonică – 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital, informează ISU București.Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru distrugere în dosarul privind incendiul de la clubul Bamboo, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al instituției Alexandru Georgescu.Avocaţii administratorilor clubului Bamboo susţin că acesta avea toate documentele necesare funcţionării, conform normelor legale, că au fost respectate toate reglementările privind căile de acces şi de evacuare şi că toate dotările în caz de incendiu au fost funcţionale, după cum demonstrează şi numărul mic de persoane care au necesitat îngrijiri medicale şi faptul că acestea nu au suferit răni grave.Ei au precizat că administratorii clubului vor merge la audieri.
EXCLUSIV: O ALTĂ CLASARE LA DNA! Dosarul directorului CFR Ion Simu, închis la final de mandat a lui Marius Voineag