City managerul în România: între reformă și iluzie administrativă

Funcția de city manager a fost introdusă în România ca o încercare de modernizare a administrației locale, cu scopul de a aduce un model mai eficient, în care decizia politică să fie separată de execuția administrativă.

În teorie, primarul ar trebui să stabilească direcția orașului, iar city managerul să se ocupe de implementarea ei într-un mod profesionist, aproape ca un director general al unei companii publice. Ideea părea simplă și logică: politicul decide, tehnicul execută. Numai că tehnicul e numit de politic!

În practică însă, această separare nu s-a realizat niciodată pentru că city managerul este numit direct de primar și poate fi schimbat oricând, funcția a devenit dependentă de voința politică a celui care deține puterea în primărie. Astfel, în loc să fie un tehnocrat cu autonomie reală, city managerul este un colaborator apropiat al primarului, un subordonat selectat pe criterii de încredere.

În loc să coordoneze independent aparatul administrativ, city managerul a ajuns să lucreze strict în logica stabilită de primar, fără posibilitatea reală de a impune priorități proprii. Chiar și acolo unde atribuțiile sunt extinse pe hârtie, puterea efectivă rămâne limitată de faptul că orice decizie importantă poate fi influențată sau blocată politic. D-aia ajungem sa vedem că azi e pus în funcție și mâine nu mai e!

Pe lângă asta, funcția a fost introdusă peste o structură administrativă deja existentă, cu viceprimari, directori și șefi de direcții, ceea ce a dus la suprapuneri de atribuții și la o ierarhie uneori neclară. În loc să simplifice sistemul, în multe cazuri l-a făcut mai complicat, cu mai multe niveluri de decizie și responsabilitate difuză.

De aceea, în loc să devină un „CEO al orașului”, așa cum era gândit inițial în modelul occidental, city managerul din România a ajuns adesea o funcție hibrid, aflată între administrație și politică, cu un grad variabil de influență în funcție de primar, context și echilibrul de putere din interiorul primăriei. În unele locuri are un rol important în coordonare, în altele este mai degrabă o poziție formală, fără autonomie reală.

În esență, diferența dintre intenția inițială și realitatea actuală vine din faptul că reforma administrativă nu a schimbat raportul de putere din primării, ci doar a adăugat o nouă funcție într-un sistem deja puternic politizat.

City managerul, o funcție inutilă si inventata doar ca sa creeze iluzia in rândul cetățenilor că primarul doar decide dar habar nu are cu cine și cum se rezolva proiectele.