Acasa actualitate Peste 2.000 de persoane, dintre care 94 in Prahova, depistate muncind fără forme legale în domeniul platformelor digitale. Amenzi de peste 23 de milioane de lei

Peste 2.000 de persoane, dintre care 94 in Prahova, depistate muncind fără forme legale în domeniul platformelor digitale. Amenzi de peste 23 de milioane de lei

4 min read
0
0
33

Peste 2.000 de persoane care desfășurau activități în domenii precum ridesharing, curierat și comerț online au fost găsite muncind fără forme legale, în urma unei ample campanii de control desfășurate de Inspecția Muncii la nivel național. În urma verificărilor, inspectorii au aplicat sancțiuni în valoare totală de peste 23 de milioane de lei și anunță că acțiunile de control vor continua.

Campania s-a desfășurat în perioada 2–22 iunie și a vizat companiile care activează prin intermediul platformelor digitale, în special cele din transportul alternativ de persoane, comerțul online, serviciile de curierat și poștă. În total, inspectorii au efectuat 1.087 de controale, dintre care 15 împreună cu Direcția Regională Antifraudă Fiscală.

În urma verificărilor au fost identificate 2.053 de persoane care prestau muncă nedeclarată. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 453 de sancțiuni, dintre care 197 de amenzi și 256 de avertismente. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 23,3 milioane de lei, iar peste 22,8 milioane de lei au fost aplicate exclusiv pentru combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate. Totodată, inspectorii au dispus 1.314 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.

Potrivit reprezentanților Inspecției Muncii, flexibilitatea oferită de platformele digitale nu trebuie să devină un pretext pentru încălcarea legislației muncii. Instituția avertizează că fenomenul muncii la negru rămâne unul îngrijorător și că verificările vor fi intensificate în perioada următoare.

Cele mai multe cazuri de muncă fără forme legale au fost descoperite în județul Timiș, unde au fost identificate 1.459 de persoane aflate în această situație. Urmează județele Dâmbovița, cu 152 de persoane, Prahova, cu 94, Bihor, cu 77, Argeș, cu 47, Ilfov, cu 46 și Ialomița, cu 45 de persoane.

Tot județul Timiș conduce și în ceea ce privește sancțiunile aplicate, inspectorii dispunând 155 de măsuri și amenzi în valoare de peste 8,3 milioane de lei. La polul opus, în județele Călărași, Constanța, Maramureș, Suceava și Vâlcea nu au fost aplicate sancțiuni în cadrul acestei campanii.

Pe lângă munca nedeclarată, inspectorii au identificat și alte încălcări ale legislației muncii, printre care neplata drepturilor salariale, nerespectarea evidenței timpului de muncă, netransmiterea datelor în Registrul General de Evidență a Salariaților (Reges Online), lipsa repausului săptămânal, neprogramarea concediilor de odihnă și dosare de personal incomplete.

Inspecția Muncii anunță că va continua controalele în sectoarele care utilizează platforme digitale, cu scopul de a combate munca nedeclarată și de a asigura respectarea drepturilor angajaților.

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In actualitate
Comments are closed.

Check Also

Anca Ligia Manu acuză lipsa de transparență după revocarea din CA a Filarmonicii Ploiești. Solicită audit și documentele care au stat la baza deciziei

Consilierul local AUR, Anca Ligia Manu, anunță că a inițiat o serie de demersuri administr…