actualitate FrontControale de amploare în Ploiești: 72 de amenzi de peste 124.000 de lei, aplicate transportatorilor în doar șase ore By RedactiePosted on 04/07/20261 min read0 0 36 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Poliția Locală Ploiești a desfășurat, în această dimineață, o amplă acțiune de control care a vizat transportatorii de mărfuri și persoane din municipiu. Verificările au avut loc în intervalul orar 04:00 – 10:00 și au urmărit respectarea legislației în domeniul transporturilor.În cadrul acțiunii, polițiștii locali au oprit pentru control 147 de autovehicule. În urma verificărilor au fost constatate numeroase abateri de la prevederile legale, fiind aplicate 72 de sancțiuni contravenționale.Valoarea totală a amenzilor depășește 124.000 de lei, potrivit datelor comunicate de autorități. Controalele au vizat atât transportul de mărfuri, cât și cel de persoane, scopul acestora fiind creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea activităților desfășurate cu încălcarea legislației.Reprezentanții Poliției Locale Ploiești au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea neregulilor și asigurarea respectării normelor legale de către operatorii de transport din municipiu.
Controale de amploare în Ploiești: 72 de amenzi de peste 124.000 de lei, aplicate transportatorilor în doar șase ore
Gigantul suedez Nolato își închide fabrica de lângă Ploiești. Compania își vinde operațiunile din România