Acasa administratie „Je Suis #Presa Hazna”! Protest tăcut în Consiliul Local Ploiești

„Je Suis #Presa Hazna”! Protest tăcut în Consiliul Local Ploiești

2 min read
0
0
39

În timp ce primarul orașului își continuă discursul dur la adresa unei publicații locale, numind-o „haznaua informațională PSD” și „canal de comunicare al dejecțiilor”, în spatele său se scria, în liniște, o altă poveste. Jurnaliști, cetățeni și susținători ai libertății presei au organizat un protest tăcut în sala de ședințe a Consiliului Local, așezându-se vizibil în spatele primarului și al consilierilor, purtând ecusoane și pancarte cu mesajul: „Je Suis #Presa Hazna”.

Nu s-a strigat niciun slogan. Nu s-a întrerupt nicio intervenție. Doar prezența tăcută, dar copleșitoare, a unui grup care a ales să răspundă insultelor prin demnitate.

Gestul vine ca replică directă la declarațiile recente ale edilului, care au șocat atât mediul jurnalistic, cât și o parte a societății civile. Asocierea unei publicații locale cu „dejecțiile” și transformarea presei într-o țintă a unui limbaj degradant au fost percepute ca un atac nu doar la adresa unui titlu anume, ci la adresa însăși ideii de presă liberă.

Presa nu înseamnă «hazna», înseamnă întrebare, control, disconfort pentru putere. Când un primar folosește un asemenea limbaj, nu jignește doar o redacție, jignește comunitatea pe care ar trebui să o deservească.

Protestul tăcut a durat întreaga ședință, iar la final, mai mulți consilieri locali au recunoscut, în discuții informale, că imaginea pancartelor „Je Suis #Presa Hazna” în spatele primarului va rămâne, probabil, una dintre cele mai puternice imagini ale acestui mandat.

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In administratie
Comments are closed.

Check Also

FSANP acționează Guvernul în instanță pentru blocarea proiectului legii salarizării

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a depus o acț…