Minciuna mănușii de la shaormerie

Clienții se simt mai în siguranță când o văd, dar care este realitatea?

În aproape orice shaormerie din oraș, tabloul e același: un vânzător grăbit, o porție de carne rumenită, legume, sosuri și — nelipsita mănușă de plastic.

Pentru client, imaginea transmite curățenie și profesionalism, doar că, între aparență și realitate practic nu este nici o diferență .

În teorie, mănușa este o barieră între pielea lucrătorului și mâncare. Scopul ei e să prevină contactul direct și să reducă riscul de contaminare. În practică, însă, microbii nu dispar doar pentru că mâna e acoperită cu plastic. Microbii nu mai stau pe mana goală ci se muta pe mănușă. Dacă vânzătorul atinge bani, frigiderul, casa de marcat sau telefonul, apoi shaorma, mănușa devine doar o „a doua piele” care adună aceiași microbi, iar pentru un preparator de shaorma a nu atinge alte elemente în afara lipiei este absolut imposibil.

Adevărata igienă nu stă în mănușă, ci în gesturile invizibile: spălatul corect al mâinilor, schimbarea mănușilor la timp, dezinfectarea constantă a suprafețelor. O mână spălată des poate fi mai sigură decât una învelită în plastic ore întregi.

Totuși, puterea simbolică a mănușii e mare. Pentru mulți clienți, ea este semnul vizibil că locul respectă reguli și igienă. Într-un fel, mănușa a devenit un fel de uniformă a încrederii, o convenție socială care spune: „e curat aici”.

Mănușa poate păcăli ochiul, dar nu și microbii. Iar între o mână spălată des și una acoperită de o folie uitată de ore, alegerea igienică e mai clară decât pare.