Acasa Front Minciuna mănușii de la shaormerie

Minciuna mănușii de la shaormerie

3 min read
0
0
106

Clienții se simt mai în siguranță când o văd, dar care este realitatea?

În aproape orice shaormerie din oraș, tabloul e același: un vânzător grăbit, o porție de carne rumenită, legume, sosuri și — nelipsita mănușă de plastic.

Pentru client, imaginea transmite curățenie și profesionalism, doar că, între aparență și realitate practic nu este nici o diferență .

În teorie, mănușa este o barieră între pielea lucrătorului și mâncare. Scopul ei e să prevină contactul direct și să reducă riscul de contaminare. În practică, însă, microbii nu dispar doar pentru că mâna e acoperită cu plastic. Microbii nu mai stau pe mana goală ci se muta pe mănușă. Dacă vânzătorul atinge bani, frigiderul, casa de marcat sau telefonul, apoi shaorma, mănușa devine doar o „a doua piele” care adună aceiași microbi, iar pentru un preparator de shaorma a nu atinge alte elemente în afara lipiei este absolut imposibil.

Adevărata igienă nu stă în mănușă, ci în gesturile invizibile: spălatul corect al mâinilor, schimbarea mănușilor la timp, dezinfectarea constantă a suprafețelor. O mână spălată des poate fi mai sigură decât una învelită în plastic ore întregi.

Totuși, puterea simbolică a mănușii e mare. Pentru mulți clienți, ea este semnul vizibil că locul respectă reguli și igienă. Într-un fel, mănușa a devenit un fel de uniformă a încrederii, o convenție socială care spune: „e curat aici”.

Mănușa poate păcăli ochiul, dar nu și microbii. Iar între o mână spălată des și una acoperită de o folie uitată de ore, alegerea igienică e mai clară decât pare.

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Front
Comments are closed.

Check Also

Directoarea de la Jilava schimbată din funcție. „Mama pușcăriașilor”, Cristina Teoroc, în centrul unui nou scandal

Ministerul Justiției a decis, vineri, să nu prelungească împuternicirile pentru două dintr…