Pensiile speciale și poluarea din Ploiești, singurele certitudini din România 

În România există două lucruri imposibil de eliminat: pensiile speciale și poluarea din Ploiești. Restul se mai schimbă, mai dispare, mai apare, dar astea două rezistă ca doi stâlpi de neclintit ai realității noastre cotidiene.

Curtea Constituțională a amânat iarăși verdictul privind tăierea privilegiilor. Surpriză? Nu. Politicienii, aceiași care beneficiază de „drepturi câștigate”, se feresc ca dracul de tămâie să voteze împotriva propriului buzunar. Să fim serioși: cine ar avea curajul să își taie singur conducta de bani?

Între timp, presa scrie iarăși cu titluri bombastice: „Pensiile speciale, pe cale de dispariție!” De parcă n-ar fi fost la fel și anul trecut, și acum doi ani, și acum cinci. Dacă am face o colecție de articole, am putea umple un raft întreg cu „marea reformă” care nu vine niciodată.

Dar să nu râdem prea tare, pentru că la Ploiești scenariul e identic. Se promite aer curat, filtre noi, controale drastice. Se fac ședințe, se dau comunicate, se măsoară particule. Rezultatul? Același parfum intens de sulf și praf, servit zilnic la micul dejun.

De fapt, pensiile speciale și fumul de la Ploiești sunt rude bune. Se hrănesc din același tip de ipocrizie oficială. Toată lumea se jură că „va face”, dar nimeni nu are nici interes, nici curaj să facă ceva cu adevărat. Măcar în acest sens avem o certitudine. Asta e bine!

Așa că putem sta liniștiți: pensiile speciale nu vor dispărea niciodată, la fel cum nici norul de poluare nu se va evapora. Singurul lucru care se reînnoiește constant e știrea. Iar dacă tot trebuie să trăim cu ele, măcar să le privim ca pe niște repere culturale. Poate într-o zi vor intra în patrimoniul UNESCO: „Tradiții românești perene: pensia specială și fumul de rafinărie.”