FrontMisiuni ISU Prahova-25 – 26 octombrie 2022 By RedactiePosted on 26/10/20225 min read0 0 396 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr În perioada 25 – 26 octombrie, pompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 44 de misiuni, dintre care 15 au fost intervenții în situații de urgență și 29 urgențe medicale.În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori au acționat pentru localizarea și lichidarea a 8 incendii de vegetație uscată și deșeuri menajere, care s-au manifestat pe o suprafață totală de aproximativ 52,8 ha, în localitățile Sângeru, Poienarii Burchii, Iordăcheanu, Gura Vadului și în municipiul Ploiești. Cel mai însemnat dintre acestea s-a produs în comuna Gura Vadului, sat Tohani. Pentru localizarea incendiului au acționat un ofițer și 16 subofițeri cu 2 autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă. În sprijinul serviciilor profesioniste de urgență, la aceasta intervenție a participat și primarul localității împreună cu peste 10 localnici. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 50 ha, intervenția fiind îngreunată din cauza vântului, a vegetației uscate înalte și a umidității scăzute. Nu au fost înregistrate victime.Totodată, în acest interval, un număr de 29 de persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităților de intervenţie au efectuat o misiune de recunoaştere în teren, la secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, verificând căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.Utilizarea focului deschis pentru curățarea terenurilor în condiţii de vânt şi fără respectarea măsurilor obligatorii de protecţie favorizează propagarea incendiilor la locuințele oamenilor, proprietăți sau la fondul forestier.Pentru evitarea producerii acestor tipuri de evenimente, vă reamintim următoarele măsuri de prevenire:• Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă;• Realizarea arderii doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;• Supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului, după terminarea activităţii;• Asigurarea mijloacelor tehnice pentru stingerea de îndată a focului (rezervor cu apă, găleţi, lopată, sapă, cazma), atunci când acesta scapă de sub control;• Responsabilizarea adulţilor în ceea ce priveşte jocul copiilor cu focul şi accesul acestora la sursele de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc.).De asemenea, reamintim prahovenilor că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se, totodată, respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor.În continuare, unitățile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.Sursa:ISU PrahovaFoto ilustrativ
ȘANTAJ ȘI FALS ÎN PARLAMENT? Decizie explozivă a PSD și AUR pentru salvarea moțiunii împotriva Guvernului Bolojan!