Front PloieștiMunicipalitatea și Garnizoana Ploiești au organizat ceremonii militare si religioase in zona Garii de Sud Andrei MureșanuPosted on 10/05/20212 min read0 0 760 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Ieri, în jurul orei 11, Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat la Monumentul Vânătorilor, din zona Garii de Sud, ceremonii militare și religioase prilejuite de sărbătorirea “Zilei Europei”, “Zilei Independenței de Stat a României”, “Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial”.La manifestatii au participat viceprimarul municipiului Ploieşti, doamna Magdalena Trofin, oficialități locale și județene, precum și personal militar. Acțiunea a debutat cu salutul Drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat al României și a Imnului Uniunii Europene.Reprezentanții municipiului Ploiești și ai județului Prahova au susţinut alocuțiuni, iar în finalul activității s-au depus jerbe, coroane și buchete de flori în memoria eroilor țării noastre.Pentru a celebra Ziua Europei, Primăria Municipiului Ploiești a decorat clădirea, în care își desfășoară activitatea, cu un mesh care reprezintă simbolic unitatea comunității europene.Întra pe Facebook în comunitatea Mediasud!Înscrie-te pe grupul Mediasud:https://www.facebook.com/groups/3650128281707223/?ref=share
Un polițist din Prahova, lovit cu o piatră în cap în timpul unei intervenții. Agresorul, de 27 de ani, este căutat
EXCLUSIV! Prostia cât casa la Consiliul Județean Prahova! Au inventat primul semn rutier care să-și discrimineze propriile mașini
Miorița de Drăgănești Prahova. Scandalul pășunilor: primarul, acuzat că și-a favorizat fratele și finul în detrimentul ciobanilor cu 500 de oi