Front M.A.I. UncategorizedUn piroman a patruns in curtea Biroului de Politie al Autostrăzii A2 ( Soarelui) si a incendiat mai multe masini de poliție By RedactiePosted on 18/10/20203 min read0 0 1,317 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Polițiștii Biroului Autostrăzii Soarelui (A2) au fost, sâmbătă dimineață, martorii unor evenimente incredibile. Două dintre mașinile lor de serviciu parcate în curtea secției de poliție , au fost cuprinse de flăcări.Surse din rândul investigatorilor care au preluat cazul vorbesc despre faptul că focul ar fi fost pus, din răzbunare, de un bărbat căruia, cu câteva ore mai devreme, i-ar fi fost confiscat autoturismul în urma unei acțiuni polițienești. Este, însă, doar una dintre pistele aflate în cercetare în acest dosar de incendiere.Alarma s-a dat în jurul orei cinci dimineața când pe platoul unde se află parcarea autospecialelor M.A.I. , s-a produs un incendiu violent. Ca din senin, trei mașini – una civilă, confiscată recent -, și două autospeciale ale Biroului Autostrada Soarelui (A2) au fost cuprinse de flăcări. Epicentrul incendiului a fost, mașina civilă de la care flăcările s-au extins rapid la cele două mașini de poliție care o încadrau în parcare.Focul a fost stins de pompieri, dar în urmă au rămas multe semne de întrebare.Surse judicare ne-au dezvăluit că în prim-planul acestui eveniment incredibil, o premieră dacă ne gândim că s-a produs chiar în parcarea unei secții de poliție, s-ar afla chiar proprietarul autorismului recent confiscat. „Persoana a avut o altercație cu polițiștii în urma unei acțiuni. A fost încătușat, iar mașina i-a fost confiscată.”In urma acestui incident fost declanșată o anchetă internă, așa cum o cer procedurile. Cei aflați pe tură vor „da cu subsemnatul” pentru a se stabili cum s-a putut ca cineva să poată să producă un asemena incendiu chiar într-o secție de poliție. „Este posibil să se ajungă și la acuzații de neglijență în serviciu”, ne-au mai dezvăluit aceleași surse.Cititi intreaga stire aici:https://evz.ro/exclusiv-evz-un-piroman-a-atacat-o-sectie-de-politie.html
Decizie în dosarul „White Tower”: instanța retrimite cauza la Parchet pentru corectarea rechizitoriului